spot_img
-1.9 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAnalize3 directori ai companiei Tel Drum - despre care DNA susţine că...

3 directori ai companiei Tel Drum – despre care DNA susţine că era controlată de Liviu Dragnea – au fost condamnaţi la câte 3 ani închisoare cu suspendare într-un dosar privind fraude cu fonduri europene cu prejudiciu de aproape un milion de euro

-

Trei directori ai companiei Tel Drum – despre care DNA susţine că era controlată de Liviu Dragnea – au fost condamnaţi vineri de Tribunalul Bucureşti la câte trei ani închisoare cu suspendare, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, cu prejudiciu de aproape un milion de euro.

- Reclama -

Este vorba de Petre Pitiş, Mircea Vişan şi Florea Neda, care au primit trei ani cu suspendare şi efectuarea a 120 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Alexandria sau Primăriei comunei Nanov.

- Advertisement -

Aceeaşi pedeapsă a primit şi Ion Florian, reprezentant al firmei WFA Impex SRL.

În acelaşi dosar, compania Tel Drum a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 240.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

- Advertisement -

În plus, Tel Drum are interdicţia de a participa la proceduri de achiziţii publice pe o perioada de 2 ani.

Aceleaşi dispoziţii au fost aplicate şi în cazul firmei WFA Impex SRL – amendă de 240.000 lei şi interdicţii la licitaţii publice pe o perioadă de doi ani.

Pe de altă parte, tribunalul a admis acţiunea civilă exercitată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor şi a celor două firme la plata prejudiciului de 4.849.375 lei.

De asemenea, a fost menţinută interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a companiei Tel Drum, dispusă de Tribunalul Bucureşti în anul 2018.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit DNA, în anul 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de Tel Drum în cadrul programului „Creşterea Competitivităţii Economice”, finanţat din fonduri europene. În cadrul proiectului, Tel Drum SA urma să achiziţioneze o ‘staţie mobilă de mixturi asfaltice pentru creşterea competitivităţii economice a SC Tel Drum SA’. Proiectul trebuia implementat până la data de 31 decembrie 2015.

Pe 2 septembrie 2015, Tel Drum SA a publicat pe site-ul www.fonduri-ue.ro anunţul de achiziţie de bunuri (staţia mobilă), iar în urma derulării etapelor din procedura de atribuire a contractului de furnizare bunuri, a fost declarată câştigătoare firma WFA Impex SRL. După depunerea cererii de rambursare în luna februarie 2016, beneficiarul Tel Drum SA a primit în cadrul proiectului suma nerambursabilă de 4.849.375 lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă, majoritatea, şi anume 4.170.462 lei, provenind din fonduri europene.

Procurorii susţin că reprezentanţii Tel Drum – Mircea Vişan, Petre Pitiş şi Neda Florea – şi reprezentantul WFA Impex SRL – Ion Florian – au încălcat, pe de o parte, regulile privind derularea procedurii de atribuire a contractului de furnizare şi, pe de altă parte, au întocmit documente care atestau fapte şi împrejurări nereale (documente utilizate ulterior în obţinerea fondurilor nerambursabile).

Adică, au simulat procedura de atribuire, reprezentanţii Tel Drum SA fiind în realitate cei care au negociat preţul şi condiţiile achiziţiei utilajului de la firma furnizoare, în timp ce WFA Impex SRL a fost doar un interpus scriptic în procedură (această societate nu avea nici experienţa şi nici capacitatea de a furniza utilajul), iar pe de altă parte au dat firmei WFA Impex SRL informaţiile privind derularea proiectului, condiţiile de participare şi documentaţia tehnică înainte de publicarea anunţului de cerere de oferte.

Prin aceasta a fost eliminat caracterul concurenţial al procedurii de atribuire şi au întocmit şi au depus declaraţii privind lipsa conflictului de interese între reprezentanţii beneficiarului şi ofertant, deşi WFA Impex SRL era într-o situaţie de afiliere cu Tel Drum SA, iar între Petre Pitiş, Neda Florea şi Ion Florian era atât o relaţie profesională, cât şi una personală, firma funcţionând ca o societate satelit pentru Tel Drum SA.

Mai mult, arată DNA, aceştia ar fi mărit în mod nejustificat valoarea devizului general depus de WFA Impex SRL, Tel Drum SA fiind de acord să achite suma de 200.000 lei fără TVA pentru amenajarea terenului, deşi terenul era deja amenajat şi cimentat, suma de 560.000 lei pentru asistenţă pentru montaj (deşi acesta se făcea sub îndrumarea furnizorului principal şi cu muncitorii de la Tel Drum SA) şi suma de 871.840 lei pentru cheltuieli diverse şi neprevăzute.

Ar fi întocmit procesele verbale cu privire la derularea procedurii de atribuire şi nota justificativă de atribuire cunoscând că procesul de atribuire este simulat şi că în cauză există un conflict de interese care ar fi dus la eliminarea ofertantului WFA Impex SRL din procedura de achiziţie (procesele verbale respective au fost utilizate ca documente justificative pentru cererea de rambursare) şi ar fi întocmit procesele verbale de predare-primire, recepţie şi punere în funcţiune, consemnând aspecte nereale în cuprinsul acestora, deşi la momentul întocmirii documentelor utilajul nu era complet montat şi nici nu era pus în funcţiune (procesele verbale au fost utilizate ca documente justificative pentru cererea de rambursare).

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată într-un dosar separat privind compania Tel Drum, pentru fraude în contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene). 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img