Ciucă după întâlnirea cu premierul suedez: I-am mulţumit pentru poziţia constructivă şi sprijinul actualei preşedinţii suedeze în încercarea de a identifica soluţii constructive care să ne permită să progresăm în procesul aderării la Schengen

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, la Stockolm, după întâlnirea cu premierul Suediei, că i-a mulţumit pentru poziţia constructivă şi sprijinul activ al actualei preşedinţii suedeze în încercarea de a identifica soluţii constructive care să ne permită să progresăm în în procesul aderării la Schengen.

Nicolae Ciucă a arătat în conferinţa comună cu omologul său suedez că au discutat despre obiectivul prioritar al României: aderarea la Schengen anul acesta.

”I-am mulţumit domnului premier pentru poziţia constructivă şi sprijinul activ al actualei preşedinţii suedeze în încercarea de a identifica soluţii constructive care să ne permită să progresăm în acest proces”, a spus premierul. 

Premierul Nicolae Ciucă a arătat că, în cadrul discuţiilor, s-a referit în mod special la asistenţa acordată celor peste 3,8 milioane de refugiaţi ucraieni care au intrat pe teritoriul nostru în tranzit sau pentru câteva zile, dar şi la asistenţa şi beneficiile specifice acordate celor peste 110 mii de cetăţeni ucraineni rămaşi pe teritoriul nostru.

”Am menţionat, de asemenea, formatul trilateral, lansat în septembrie anul trecut, împreună cu Ucraina şi Republica Moldova, pentru a ajuta cele două state în domeniul energetic. Împreună cu prim-ministrul Kristersson, am evaluat situaţia din Republica Moldova, ţară care se confruntă cu provocări multiple, generate de agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina”, a spus premierul României. 

Şeful Executivului a spus că a făcut apel la sprijin în cadrul Consiliului UE pentru sancţionarea acelora care vor să destabilizeze Republica Moldova şi astfel să-i submineze ordinea constituţională şi statul de drept.

”Am subliniat că România este şi va rămâne un promotor activ al integrării Republicii Moldova în familia europeană şi un susţinător ferm al suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale în cadrul graniţelor recunoscute internaţional”, a spus premierul. 

”În discuţiile noastre, am subliniat şi interesul nostru comun de a intensifica cooperarea bilaterală în domeniul apărării şi securităţii la nivel Uniunii Europene dar şi în contextul aderării Suediei la NATO”, a arătat el. Nicolae Ciucă a arătat că i-a transmis premierului Kristersson sprijinul României pentru priorităţile preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene.

”Am subliniat importanţa promovării agendei europene printr-o abordare consensuală bazate pe solidaritate şi orientate spre consolidarea unităţii şi rezilienţei la nivel european”, a subliniat premierul. 

El a menţionat că, având în vedere provocările cu care ne confruntăm pe piaţa energiei, a subliniat sprijinul nostru pentru reformarea funcţonării acestei pieţe, în vederea creşterii rezilienţei acesteia şi a reducerii impactului preţurilor la gazele naturale asupra facturilor la electricitate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump anunță reducerea trupelor americane din Germania

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că...

    Trump: Ucraina a fost învinsă militar

    Ucraina a fost învinsă militar, a declarat președintele american...

    Bolo ar vrea să racoleze parlamentari pentru un guvern minoritar

    Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat...

    Bolo il amenință pe Nicușor cu candidatura la prezidențiale

    Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că va...

    DOCUMENT EXPLOZIV DECLASIFICAT PARȚIAL DESPRE SAFE: Riscuri pentru România și probleme penale

    — DOCUMENT DE LUCRU INSTITUȚIONAL — DIFUZARE CONTROLATĂ — ████████████████████████████████████ ████████████████████████████ NR....

    Primele previziuni privind alegerile intermediare americane din toamnă

    Jumătate dintre alegătorii americani intenționează să voteze pentru candidații...

    Șeful CJ Mureș anunță cumpărarea celei de a doua cisterne pentru transportul apei pentru ISU

    Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș...

    Articole relationate

    Categorii populare