Timmermans: Nu e aceeaşi situaţie ca la Ordonanţa 13. Marcel Ciolacu şi partidul sunt dedicaţi foarte mult statului de drept

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, atrage atenţia că abuzul în serviciu nu este permis şi aşteaptă să vadă forma finală pe care o va avea controversata iniţiativă legislativă votată miercuri în Senatul României, însă are încredere în buna-credinţă a colegului său de familie politică, liderul PSD Marcel Ciolacu, şi spune că situaţia nu este comparabilă cu cea din 2017, când guvernul lui Liviu Dragnea a dat celebra Ordonanţă 13.

„Foarte clar, nu este absolut acelaşi lucru. Să fim foarte clari în această privinţă. Marcel Ciolacu şi partidul sunt dedicaţi foarte mult statului de drept. Mi-au lămurit acest lucru de multe ori, nu doar în cuvinte, văd ce se întâmplă în guvern. Şi această problemă specifică nu este în etapele finale ale soluţiei. Aşa că personal aş aştepta până când voi vedea ce rezultă la final şi până atunci mă abţin să-mi exprim opinia. Dar este clar că nu operăm în acelaşi mod ca la momentul respectiv (n.r. vremea Ordonanţei 13). Acesta este acum, în mod clar, un partid dedicat valorilor europene, angajat în respectarea statului de drept, şi să vedem ce rezultă de aici, şi apoi putem avea o judecată finală”, a declarat vineri vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, într-un interviu pentru Digi24.

Când Liviu Dragnea, fostul lider PSD, a vrut să voteze celebra Ordonanţă 13, Frans Timmermans era tot vicepreşedinte al Comisiei Europene şi se ocupa de statul de drept, iar din această poziţie el a criticat demersurile guvernului de atunci al României, cu toate că făcea parte din aceeaşi familie politică de stânga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kelemen Hunor pune cruce unui guvern minoritar PSD-UDMR

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a reafirmat, marți, că nu...

    Rata inflației va cobori la 2,7% abia la sfârșitul lui martie 2028

    Banca Națională a României anticipează că rata anuală a...

    Românii au cheltuit in primele 3 luni din 2026 in afară țării 2,1 mld euro

    Per total, românii au lăsat în primul trimestru din...

    Brâncuși, 107 milioane dolari

    Lucrarea ”Danaidă”, realizată de Constantin Brâncuși în 1913, a...

    Trump amână atacarea Iranului

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat...

    Președintele croat refuză să îl accepte pe noul ambasador israelian

    Președintele croat Zoran Milanovic a anunțat luni că refuză...

    Articole relationate

    Categorii populare