Primarul Nichita va continua să își exercite funcția

Reprezentanții municipalității ieșene au anunțat, luni, că primarul Gheorghe Nichita își poate exercita funcția, în condițiile în care instanța nu a stabilit restricție în acest sens, deși acesta a fost plasat în arest la domiciliu, transmite Agerpres.

„Având în vedere decizia instanței care permite continuarea exercitării atribuțiilor funcției de primar, Primăria Municipiului Iași aduce la cunoștința opiniei publice faptul că lui Gheorghe Nichita îi este permisă continuarea activității de primar al Municipiului Iași, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.

Conform acestuia, viceprimarii Mihai Chirica și Gabriel Surdu, alături de funcționarii Primăriei Municipiului Iași, își vor îndeplini în continuare sarcinile de serviciu în conformitate cu fișa postului, respectiv vor duce la îndeplinire sarcinile conform atribuțiilor funcțiilor publice ocupate în cadrul organigramei Primăriei Municipiului Iași.

Anunțul a fost făcut după ce la sfârșitul săptămânii trecute magistrații de la Tribunalul București au decis ca primarul Gheorghe Nichita să fie plasat în arest la domiciliu. El este acuzat de procurorii anticorupție de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Potrivit DNA, în perioada ianuarie ? aprilie, Nichita, abuzând de funcția de primar, i-a determinat pe Hliboceanu și Avîrvarei, dar și pe alte persoane din cadrul instituției pe care o conducea să efectueze, personal sau prin intermediari, verificări în baze de date care conțin informații ce nu sunt destinate publicității, iar ulterior să le folosească și să permită accesul unor persoane neautorizate la acestea, pentru a obține personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Taiwanul să nu încerce să își declare independența de China

    Președintele american Donald Trump a declarat pentru Fox News...

    Xi-Trump, un summit pentru aproape nimic

    Președinții chinez Xi Jinpin și american Donald Trump au...

    Dronele ucrainiene au doborât guvernul leton

    Demisia prim-ministrului leton, Evika Silina, pe fondul recentului incident...

    Franța pierde Africa. Ce face Macron?

    Administrația președintelui Emmanuel Macron a fost marcată de pierderea...

    După ce i-a făcut pe germani „leneși”, Merz își pune țărână in cap

    Cancelarul Friedrich Merz, plin de remușcări, pe măsură ce...

    Articole relationate

    Categorii populare