Ponta, către presă, după ce s-a salutat pe Iohannis la Cotroceni: Nu aţi avut ştire, ghinion!

Premierul Victor Ponta a dorit să îl salute, sâmbătă, pe preşedintele Klaus Iohannis, la finalul recepţiei de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni, şeful statului mulţumindu-i că a participat, iar premierul spunând, către presă: ”Nu aţi avut ştire, ghinion!”, transmite Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut un discurs, sâmbătă, în grădina Palatului Cotroceni, unde a organizat o recepţie prilejuită de Ziua Europei, la care au participat sute de reprezentanţi ai clasei politice, ai diplomaţiei, şefi de instituţii, parlamentari, europarlamentari, reprezentanţi ai cultelor religioase, precum şi ai organizaţiilor non-guvernamentale şi mass-media.

La eveniment au participat foştii şefi de stat Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, premierul Victor Ponta şi câţiva miniştri ai Cabinetului său, precum Rovana Plumb, Robert Cazanciuc, Nicolae Bănicioiu şi Eugen Teodorovici.

La finalul recepţiei, premierul Victor Ponta s-a apropiat de preşedinte, care făcea fotografii cu invitaţii, pentru a-l saluta înainte de a pleca.

”Domnule preşedinte, fără fotografii”, a spus premierul, adăugând:”M-am băgat în faţă”.

”Nu ştiam de ce stau fetele aici, probabil au simţit”, a râs preşedintele Iohannis, despre prezenţa mass-mediei în jurul lor.

”Mulţumesc că aţi venit, vă doresc numai bine”, i-a transmis şeful statului premierului Victor Ponta, cu care a dat mâna.

Premierul Ponta s-a întorc către presă şi a spus: ”Nu aţi avut ştire, ghinion!”, înainte de a pleca de la Palatul Cotroceni.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare