Premierul Ciucă: Aderarea României la spațiul Schengen figurează pe agenda de lucru a președinției suedeze a Uniunii Europene

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, într-un interviu pentru Antena 3, că aderarea României la spațiul Schengen figurează pe agenda de lucru a președinției suedeze a Uniunii Europene.

„Avem confirmarea certă că aderarea la Schengen se află pe agenda de lucru a președinției suedeze”, a afirmat Ciucă, menționând că, joi, a avut o discuție în acest sens la Ambasada Suediei.

Până atunci, „se discută la nivel de experți tehnic cu partea austriacă, cu toți cei care pot să contribuie și să ne sprijine” în acest demers, a mai spus primul ministru.

Nicolae Ciucă a avut joi o întrevedere cu ambasadorii statelor membre UE acreditați în România. Discuțiile au fost găzduite de Ambasada Suediei la București, în contextul deținerii de către această țară a Președinției rotative a Consiliului UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare