spot_img
duminică, 21 decembrie, 2025
3.9 C
București

ALTĂ AFACERE DUBIOASĂ A LUI DANDANA: Americanii care vor să facă controversatele centrale de la Doicești pierd bani de la an la an. Afacerea din Dâmbovița ar costa mai mult ca reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Fluor Corp, cel mai mare acționar al NuScale, dezvoltatorul american al mini-reactoarelor nucleare cu care România vrea să construiască o centrală de 462 MW la Doicești (Dâmbovița)și-a anunțat oficial rezultatele financiare pe 2022, în care sunt menționate și pierderi de 72 milioane dolari înregistrate de NuScale, în creștere marginală față de 2021 (-71 milioane dolari), scrie Profit.ro.

În mai anul trecut, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care planul de instalare în România a unei centrale nucleare compusă din mini-reactoare modulare concepute de compania americană NuScale, dar și construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, sunt incluse pe lista investițiilor energetice finanțabile prin intermediul așa-numitului Fond de Modernizare al UE, alimentat cu bani din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2).

După cum a relatat Profit.ro, costurile investiționale estimate totale ale centralei nucleare de 462 MW compusă din 6 reactoare modulare mici (SMR), concepute și dezvoltate de compania americană NuScale (similară cu cea de la Doicești), pe care o structură asociativă a mai multor municipalități din SUA intenționează să o construiască în statul Idaho au fost majorate recent cu peste 75%, de la 5,3 miliarde dolari în 2020 la 9,3 miliarde dolari în prezent, din cauza scumpirii masive a materialelor și echipamentelor necesare, dar și a creșterii costurilor de finanțare pe fondul avansului dobânzilor, în condițiile celei mai mari inflații din Statele Unite din ultimii peste 40 de ani. Informația apare într-un document de la începutul lunii ianuarie al structurii menționate, Utah Associated Municipal Power Systems (UAMPS), citat de mai multe publicații americane. La actuala estimare de cost, de 9,3 miliarde dolari, proiectul NuScale este mai scump decât cel al construirii reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, pentru care necesarul investițional este apreciat oficial în prezent la 7 miliarde de euro (adică mai puțin de 7,7 miliarde dolari, la actualul curs de schimb). Pe de altă parte, această estimare pentru unitățile 3 și 4 de la Cernavodă datează din decembrie 2020, fiind rezultatul celui mai recent studiu de fezabilitate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Femeile lui Epstein plătite dintr-un cont la Banca Transilvania din Iași

    Bombă în documentele Departamentului de Justiție: femeile lui Epstein,...

    Puciul pregătit in Justiție

    Scopul imediat al haosului creat în jurul justiției este...

    Poluare extremă la granița României

    Conform datelor din această dimineață de pe site-ul Agenției...

    Jocurile Balcanice de Baschet U15 se desfășoară lintre 21-23 decembrie, la Drobeta-Turnu Severin

    Competiția internațională European Basketball Balkanic Games 2025 – Baschet...

    Cardinalul corupt de la Kiev ii șoptește in continuare lui Zele: Microfoanele de la Kiev

    Andriy Yermak, șeful cabinetului președintelui Ucrainei, supranumit Cardinalul sau...

    Șeful spionajului militar ucrainean: Ne-am distrus propria mobilizare

    Ucraina și-a „distrus” mobilizarea, a declarat Kirill Budanov, șeful...

    NBC News: Israelul plănuiește noi atacuri împotriva Iranului

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu intenționează să-l informeze pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare