Premierul Ciucă vrea o rată de absorbție a fondurilor europene de 95%

Premierul Nicolae Ciucă declară că Guvernul continuă să lucreze la portofoliul de proiecte finanţate din fonduri europene pentru a ajunge la o rată de absorbţie de 95% până la sfârşitul acestui an.

„Astăzi este momentul potrivit să acţionăm şi să facem alegerile potrivite pentru un viitor prosper. Aceasta este esenţa mesajului pe care l-am transmis ieri, la Forumul Camerei de Comerţ Româno – Americană. Am vorbit despre investiţii ca fiind esenţiale pentru dezvoltarea economică a României şi am reconfirmat angajamentul de a reforma sistemul fiscal pentru a le sprijini. Totodată, am amintit de programul de digitalizare în valoare de 350 de milioane de euro, finanţat prin PNRR, destinat IMM-urilor pentru implementarea de tehnologii inovative”, transmite premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL. 

Şeful Executivului anunţă: ”Continuăm să lucrăm la portofoliul de proiecte finanţate din fonduri europene pentru a ajunge la o rată de absorbţie de 95% până la sfârşitul acestui an”.

”Susţinerea mediului de afaceri şi a investiţiilor orientate spre dezvoltare reprezintă priorităţi pentru Guvern, astfel că rămânem în dialog constant cu antreprenorii”, a mai spus premierul Ciucă. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Pentagonul e falit din cauza războiului cu Iranul

    Pentagonul se confruntă cu o lipsă bugetară severă pe...

    Zelenski l-a schimbat pe șeful Armatei in urma protestelor de stradă

    Mihailo Drapaty, comandantul Forțelor Întrunite ale Armatei Ucrainene, va...

    Financial Times: Declinul superputerii agricole a Americii

    Statele Unite sunt pe punctul de a-și pierde poziția...

    Scandalul ia amploare la vârful armatei ucrainiene

    Forțele Armate Ucrainene se confruntă cu probleme grave de...

    Mehedințiul are spital modern

    Astăzi a avut loc conferința de presă în cadrul...

    Articole relationate

    Categorii populare