Purtătorul de cuvânt al PNL îl contrazice pe Dincu: Nu înţelegem declaraţiile domnului Vasile Dîncu. Legile Educaţiei îşi vor urma parcursul aşa cum am stabilit

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe îi răspunde lui Vasile Dîncu, care a solicitat modificarea calendarului pentru adoptarea legilor educaţiei, precizând că acest calendar este agreat în coaliţie şi rămâne acelaşi. Legile Educaţiei îşi vor urma parcursul aşa cum am stabilit, precizează Stroe.

”Calendarul pe Legile Educaţiei este agreat în coaliţie şi rămâne acelaşi. Nu înţelegem declaraţiile domnului Vasile Dîncu, mai ales că nu sunt în concordanţă cu cele asumate de PSD în această situaţie. Ce este clar e că Legile Educaţiei îşi vor urma parcursul aşa cum am stabilit. Vor intra pe circuitul de avizare interministerială în Guvern, spre adoptare, după ce experţii partidelor din coaliţie le-au consultat, iar ulterior vor merge în Parlament pentru a fi dezbătute şi votate. E posibil ca dl Dîncu să nu fi fost informat. Nu ştim. Cert este că există un consens în coaliţie şi un calendar asumat ferm pe tema Legilor Educaţiei”, a transmis Stroe.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Vasile Dîncu a declarat pentru edupedu.ro că a solicitat preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea legilor Educaţiei în coaliţie şi în guvern. Dîncu susţine că proiectele de lege „trebuie revăzute serios”, şi anunţă că a început o analiză cu peste 200 de membri din Departamentul educaţie al partidului.

În 10 ianuarie, liderii coaliţiei de guvernare au decis ca experţii din partide să lucreze cu Ministerul Educaţiei din data de 1 februarie pentru ca proiectele legilor educaţiei să poată fi adoptate de către Guvern până pe 15 februarie, iar Parlamentul să le voteze până pe 15 martie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se pregătește summitul Putin-Trump-XI

    Pregătirile pentru summitul trilateral Rusia-China-SUA, care va avea loc...

    Putin: Unele companii care părăsesc Rusia aproape că plâng

    Rusia creează condiții favorabile pentru ca firmele străine să...

    Consilierii lui Trump joacă împotriva cărții Bibi a lui Trump

    Plecarea din funcție a premierului israelian Benjamin Netanyahu va...

    O demisie și încă o cădere a Marii Britanii

    Guvernul britanic a fost afectat de demisia consilierului în...

    Ce indică sondajele înaintea alegerilor din Serbia

    Agenția IPSOS a publicat un sondaj privind preferințele alegătorilor...

    Articole relationate

    Categorii populare