spot_img
5.7 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAnalizeBiden a ascuns documente clasificate sustrase când era vicepreședinte și în garaj

Biden a ascuns documente clasificate sustrase când era vicepreședinte și în garaj

-

Casa Albă a confirmat, joi, că cel de-al doilea set de documente clasificate au fost găsite de avocaţii preşedintelui Joe Biden în garajul acestuia din Wilmington, Delaware, informează BBC.

- Reclama -

Iniţial, avocaţii lui Joe Biden au găsit documente confidenţiale, din perioada în care a fost vicepreşedinte, într-un birou privat pe care îl avea la sediul unui think tank. Descoperirea a fost făcută la 2 noiembrie 2022, cu câteva zile înainte de alegerile de la mijlocul mandatului prezidenţial. Apoi, avocaţii s-au dus să caute şi într-o a doua locaţie folosită de Joe Biden şi au găsit alte documente de interes pentru oficialii federali care analizează această chestiune, a relatat, miercuri, pe surse, CNN. 

- Advertisement -

Potrivit NBC, în noul lot de documente sunt şi unele clasificate, ceea ce înseamnă că nu trebuiau să se afle acolo.

Descoperirea iniţailă a documentelor clasificate, în noiembrie, a declanşat semnale de alarmă în interiorul Casei Albe, unde doar un cerc restrâns de consilieri şi avocaţi erau la curent cu această chestiune. Ca urmare, a fost lansat un efort de căutare a altor locaţii în care ar fi putut fi depozitate documente din perioada în care Joe Biden a fost vicepreşedinte.

- Advertisement -

În afară de jena politică evidentă a preşedintelui Joe Biden şi de acuzaţiile inevitabile de ipocrizie, descoperirea documentelor clasificate în locaţii private folosite de el ridică pentru Casa Albă câteva întrebări serioase, relatează Gary O’Donoghue, corespondentul BBC la Washington, conform news.ro.

În primul rând, cea mai importantă întrebare este cât de secrete şi cât de sensibile sunt informaţiile care nu au reuşit să ajungă, aşa cum ar fi trebuit, din punct de vedere legal, la Arhivele Naţionale? Care sunt implicaţiile pentru securitatea naţională – şi ce măsuri de remediere ar putea trebui să fie puse în aplicare – având în vedere că aceste documente par să fi stat în locuri nepotrivite şi nesecurizate timp de mai mulţi ani, în perioada în care Joe Biden era un cetăţean privat în timpul administraţiei Trump?

În al doilea rând, având în vedere că primul set de documente a fost descoperit la începutul lunii noiembrie, de ce Casa Albă a avut nevoie de două luni pentru a recunoaşte public acest lucru? Este greu de evitat concluzia că alegerile de la mijlocul mandatului au jucat un rol în ceea ce s-a întâmplat, în condiţiile în care urmau să se desfăşoare în mai puţin de o săptămână, notează corespondentul BBC.

În al treilea rând, va trebui acum administraţia să numească un procuror special pentru a cerceta această chestiune, aşa cum a făcut-o în cazul lui Donald Trump? Mulţi se vor împotrivi acestui lucru, argumentând că cele două cazuri sunt foarte diferite, având în vedere rezistenţa opusă de fostul preşedinte şi acuzaţiile de obstrucţionare a justiţiei, însă va fi greu pentru Casa Albă să prezinte acest caz în mod convingător şi să evite acuzaţiile de standarde duble.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img