Oficialul maghiar pentru autonomie: Autoadministrarea teritorială bazată pe frontierele istorice ale Ţinutului Secuiesc, statutul juridic bilingv şi administrativ al regiunii Partium, drepturi culturale şi păstrarea identităţii în regiunile în care maghiarii trăiesc în etnosporă

De noi depinde ca unitatea maghiarilor de peste graniţele Ungariei să fie un proces care să transceadă generaţiile, a scris Katalin Szili, însărcinatul premierului ungar pentru problemele legate de autonomie, duminică, într-un comunicat conform agenției maghiare de știri MTI.

Comunicatul a fost emis cu ocazia faptului că la 8 ianuarie, acordul semnat de preşedinţii organizaţiilor politice maghiare din Transilvania – UDMR, Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi Partidul Civic Maghiar (PCM) (acestea din urmă fuzionând de atunci sub denumirea de Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) – a împlinit cinci ani. Rezoluţia se referă la alinierea conceptelor de autonomie, astfel, printre altele, la faptul că într-un mediu interetnic complex care a fost constituit în mod tradiţional sunt necesare soluţii complexe, indiferent că este vorba de autoadministrarea teritorială bazată pe frontierele istorice ale Ţinutului Secuiesc, de statutul juridic bilingv şi administrativ al regiunii Partium sau de drepturi culturale şi păstrarea identităţii în regiunile în care maghiarii trăiesc în etnosporă. Documentul este unul dintre succesele pe care reprezentarea politică le-a înregistrat în ultimii ani. Datorită UDMR şi a acordului, partidele maghiare sunt prezente şi unite în cadrul majorităţii parlamentare din România, întărind vizibilitatea maghiarilor din România şi prezentându-i pe aceştia ca fiind o comunitate unită, a scris Katalin Szili.

Oficialul ungar a amintit că astăzi se împlinesc, de asemenea, 29 de ani de la acea adunare generală de la Komárom (Komarno) la care au participat peste 3000 de primari, respectiv consilieri locali şi parlamentari, fiind incredibil de aproape de realizarea autoguvernării maghiarilor din Slovacia. Rezoluţia adoptată în cadrul adunării generale a rezumat caracteristicile politice ale poporului maghiar, dorinţa acestuia de a beneficia de dreptul la autoguvernare şi de reorganizare administrativă şi teritorială, precum şi statutul juridic constituţional dorit.

Rezoluţia subliniază, totodată, că maghiarii au dreptul atât la autodeterminare, cât şi la autoguvernare în cadrul statelor în care locuiesc, ceea ce înseamnă tot punerea în aplicare a principiului subsidiarităţii.

Potrivit lui Katalin Szili, “aceste momente înălţătoare ale zilei de 8 ianuarie” fac deja parte din istorie; principiile, rezoluţiile şi declaraţiile descrise vor reprezenta, şi peste decenii, moştenirea noastră comună, ceva ce ne va conferi forţe proaspete.

“De noi depinde să ne adaptăm acţiunile la aceste lucruri, astfel încât să continuăm să ne facem treaba şi să avem grijă ca unitatea maghiarilor, aspiraţiile comunităţii şi politicile noastre naţionale să fie un proces care să transceadă generaţiile”, a scris Katalin Szili, în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare