Macron recunoaște eșecul sistemului sanitar francez

Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut publică vineri o serie de măsuri destinate „ieşirii din această criză fără sfârşit” în care s-a înfundat sistemul de sănătate francez, cu o reorganizare a muncii în spitale până la sfârşitul lunii iunie şi o accelerare a recrutării de asistenţi medicali, relatează France Presse conform Agerpres.

„Cunosc epuizarea individuală şi colectivă, acest sentiment uneori de pierdere a sensului care s-a instalat, sentimentul că se trece dintr-o criză în alta”, a declarat preşedintele Republicii, exprimând – pentru prima oară de la alegerea sa în funcţie în 2017 – doleanţe specifice ale angajaţilor din sistemul de sănătate.

În faţa îngrijitorilor de la Centrul Spitalicesc Sud Francilien (CHSF) din Corbeil-Essonnes, o suburbie pariziană, el a dat asigurări că vrea „să meargă mult mai repede, mult mai puternic şi să ia decizii radicale” pentru ameliorarea situaţiei.

Preşedintele a amintit măsurile din primul său mandat, precum suprimarea „numerus clausus” care plafona numărul studenţilor la medicină, decisă în planul său din 2018. Sau programul numit „Segur de la sante” (pactul între diferiţi actori sociali din domeniul sănătăţii, guvern, sindicate, personal sanitar, diverse colective), care – după declanşarea pandemiei de COVID-19 în 2020 – a permis injectarea a 12 miliarde de euro anual pentru a remunera mai bine îngrijitorii şi a 19 miliarde pentru investiţii în spitale.

Dar, după campania sa de realegere în primăvară, el a recunoscut că măsurile erau insuficiente şi a făcut din sănătate unul din cele două proiecte majore ale celui de-al doilea mandat al său, împreună cu învăţământul.

Amintind că formarea noilor medici va lua timp şi că va trebui deci „un deceniu” pentru „schimbarea” sistemului, Macron a avertizat că va trebui „să trăim în anii următori” cu această penurie de cadre medicale.

El a anunţat soluţii pentru a suplini această lipsă prin alte mijloace, degajând „timpul medicului în faţa pacienţilor, provocarea noastră colectivă pe termen scurt”.

Pentru îmbunătăţirea situaţiei, preşedintele a prevăzut ca numărul asistenţilor medicali să crească de la 4.000 la 10.000 până la sfârşitul anului 2024.

Şeful statului a invitat de asemenea la o reorganizare a muncii în spitale „până la 1 iunie” pentru a o face mai atractivă.

„Trebuie să facem totul pentru a păstra îngrijitorii în spitale”, a subliniat el. „Ceea ce vreau să spun este că trebuie să lucrăm împreună pentru o mai bună organizare a timpului de lucru”, a adăugat Macron, deplângând o „hiper-rigiditate” în aplicarea săptămânii de lucru de 35 de ore şi un sistem care „nu funcţionează decât cu practicarea unor ore suplimentare”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Zelenski a promulgat legea împotriva școlilor românești

    Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a promulgat luni, 12 octombrie,...

    Din iulie, Musk a donat peste 276 de milioane de dolari Partidului Republican

    Din iulie, miliardarul american Elon Musk a donat peste...

    Prințul moștenitor saudit se ascunde in buncăre de Houthi

    Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de facto...

    Articole relationate

    Categorii populare