Rusia mută în Muntenegru

Parlamentul din Muntenegru, ţară aflată într-o criză politică, l-a însărcinat joi pe fostul diplomat Miodrag Lekic să formeze un nou guvern, în pofida refuzului preşedintelui Milo Djukanovic din septembrie de a aproba numirea sa, informează AFP conform Agerpres.

Guvernul anterior, pro-occidental, a fost supus în august unei moţiuni de cenzură.

Miodrag Lekic, în vârstă de 75 de ani, fost diplomat şi deputat de centru-dreapta, ministru de externe la începutul anilor 1990, este susţinut de un grup de partide conduse de Frontul Democrat, o formaţiune pro-rusă.

Preşedintele Milo Djukanovic, al cărui Partid Democrat al Socialiştilor (DPS) şi aliaţii săi au pierdut majoritatea în 2020 după trei decenii la putere, i-a refuzat candidatura în septembrie şi a cerut alegeri legislative anticipate. Preşedinta parlamentului, Danijela Djurovic, a afirmat însă joi că o nouă lege care reduce competenţele preşedintelui permite acum parlamentului să-i încredinţeze formarea guvernului. Numirea lui Miodrag Lekic a fost aprobată de 41 din totalul de 81 de deputaţi, şedinţa fiind boicotată de opoziţie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Șeful CIA primește un rol cheie

    Directorul CIA, John Ratcliffe, se pregătește să își asume...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare