Multe din dosarele importante, din ultima vreme, s-au incheiat prin constatarea prescrierii faptelor. Vă amintiti „Mica reformă in justitie”, realizată de Cătălin Predoiu in 2010? Ea proclama „celeritatea” in derularea proceselor. Era nevoie de ea pentru că procurorii si judecătorii nu inteleseseră nevoia condamnării mele urgente. In plus, pentru că nu citiseră suficient de atent Constitutia in legătură cu responsabilitatea ministerială, au trebuit sa ia procesul „Trofeul calitătii” de la capăt, audiind din nou 971 de martori! In aceste conditii, recursul trebuia să se desfăsoare in conditii de „celeritate”. De obicei, termenele la ICCJ se dau din lună in lună. In cazul meu, termenele au fost de 2-3 pe săptămână! Si cu toate astea, prescrierea faptelor se realiza (2004-2012). Tot Livia Stanciu a rezolvat situatia – a decis că perioada cât dosarul a stat la CCR nu intră in calculul prescriptiei. Acum e altfel, afirmă pe blogul său fostul premier Adrian Năstase.
Nu are rost să vă incarc cu povesti vechi, nici măcar in legătură cu proiectele de gratiere pentru care unii isi rupeau hainele de pe ei in stradă. Solutia de acum este mai elegantă si mai eficientă. Dosarul este lăsat in frigider o perioadă corespunzătoare, se implineste termenul de prescriptie si apare, eventual, pe undeva, o mică notită despre dosarul respectiv. In felul ăsta, se realizează, selectiv, obiectivul dorit si nici nu se mai enervează ONG-urile Monicăi Macovei (se va intâmpla oare la fel si cu dosarul motociclistului?), main spune Năstase.
