Macron insistă: Garanții pentru Rusia

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a menţinut marţi poziţia cu privire la „garanţiile” de securitate care ar trebui acordate Rusiei dacă vor avea loc discuţii de pace la sfârşitul războiului din Ucraina, transmite AFP conform Agerpres.

Şeful statului francez este acuzat în mod regulat de unii dintre aliaţii săi est-europeni că acordă o prea mare importanţă eventualelor aşteptări ale Moscovei de la o viitoare reglementare a conflictului.

„Ziua păcii va implica discuţii. În primul rând privind garanţii pentru Ucraina, pentru integritatea sa teritorială, pentru securitatea sa pe termen lung. Dar şi pentru Rusia, ca parte ce va fi la un tratat de armistiţiu şi de pace”, a declarat Emmanuel Macron într-un interviu înregistrat luni şi difuzat marţi seara de canalele TF1 şi LCI.

„Oricine îmi reproşează că mă aplec asupra unui astfel de subiect să îmi explice ce propune”, a adăugat preşedintele francez.”Ceea ce propun oamenii care refuză să pregătească acest lucru şi să lucreze la el este un război integral, care va implica întreg continentul”, a avertizat Emmanuel Macron, adăugând că, în mod evident, este împotriva acestei variante.

La începutul lunii decembrie, preşedintele Macron şi-a atras critici din partea Ucrainei şi a unor ţări est-europene, fiind acuzat de unii că este prea îngăduitor sau prea deschis faţă de Moscova.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Placido Domingo, omagiu la plecarea Ilenei Cotrubaș

    „Profund întristat de plecare dintre noi a marii soprane...

    Ucraina își trimite mari artiști in prima linie a frontului

    Centrele de recrutare militară din Kiev anulează scutirea de...

    Zuckerberg a cumpărat Castelul Strankly

    Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, a cumpărat Castelul...

    Președinția Poloniei: Scutul Estic e „plin de găuri”

    Programul Scutul Estic, creat pentru a proteja frontiera de...

    Moscova susține că „capitalele europene încearcă cu frenezie” să negocieze pacea in Ucraina

    Reprezentanții țărilor europene la diferite niveluri încearcă să stabilească...

    Articole relationate

    Categorii populare