Ministrul Bode: Pierderile pentru România fără Schengen depășesc 25 miliarde euro

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a declarat că pierderile suferite de România prin faptul că nu intră în spaţiul Schengen depăşesc suma de 25 de miliarde de euro.

„Costurile doar pentru Ministerul Afacerilor Interne depăşeau un miliard de euro, bani parţial din bugetul României, parţial din fonduri europene. Vorbim de capabilităţile de la frontieră, tehnică modernă, dotările, pregătirea a peste 60.000 de angajaţi ai MAI în cele două centre de pregătire Schengen de la Buzău şi de la Ploieşti. Dincolo de acest efort financiar, pierderile înregistrate de România în cei 11 ani de când îndeplineşte toate condiţiile şi nu beneficiază şi de drepturile aferente sunt incomensurabile. Am 200 de milioane de lei pierderi pe lună. Faceţi un calcul şi depăşim 25 de miliarde de euro pierderi înregistrate de România prin neaderarea la acest spaţiu comun”, a afirmat Lucian Bode, joi la Parlament. 

Ministrul PNL a adăugat că speră că va exista cel puţin fixarea unui calendar la reuniunea de joi a Consiliului European, astfel încât România să devină anul viitor membră a spaţiului Schengen.

„Cred într-un deznodământ fericit al reuniunii de astăzi a Consiliului European, astfel încât o recomandare către Consiliul de miniştrii să putem să o vedem astăzi, astfel încât în 2023 să fie şi un termen bine definit – în 2023 România să devină ţară membră Schengen”, a explicat Bode.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rareș Bogdan: 10 motive să iubești la nebunie America

    10 motive să iubești la nebunie SUA. La mulți...

    Putin îi transmite lui Trump de 4 iulie că Rusia a contribuit la independența SUA

    Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe omologul său...

    Mișcarea Chinei în Germania

    Mii de companii de nișă de dimensiuni medii, coloana...

    Rușii au cucerit ultima fortăreață ucraineană din Donbas

    Konstantinovka din RPD a format principala linie de apărare...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Suntem debaraua fraților Tate

    de Adriana Stoicescu, judecător Demența, fals numită Stat, are, de...

    The Big Short la București

    Cred că peste 10 ani România va fi în...

    Scandal cu bugetul UE: Germania vrea o reducere de 40%. ROMÂNIA AFECTATĂ MAJOR

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat...

    Articole relationate

    Categorii populare