Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe: Statele Unite ale Americii s-au transformat într-un distrugător al comerțului multilateral

Statele Unite ale Americii s-au transformat într-un distrugător al comerțului multilateral, un manipulator al dublului criteriu privind politica industrială, un element turbulent al lanțului industrial și de aprovizionare global și un susținător al unilateralismului și acțiunilor de hărțuire, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin.

Declarația este un răspuns la criticile făcute miercuri la o conferință de la Geneva a Organizației Mondiale a Comerțului de către China, Uniunea Europeană, Rusia și alți membri ai OMC, la adresa practicilor americane în aplicarea unilateralismului și în agitarea la „decuplare” și „întreruperea lanțului industrial și de aprovizionare”.

Wang Wenbin a precizat că administrația de la Washington a scandat lozinci pentru concurența loială, pe de o parte, iar pe de alta, ajută companiile americane să obțină avantaje prin alocarea de subvenții discriminatorii substanțiale, recurgând la restricții la exportul unor produse. În plus, decidenții au refuzat aplicarea mai multor decizii cu privire la soluționarea litigiilor și au continuat să perceapă unilateral taxe vamale unor produse străine după legile interne, mai ales după așa-numitele investigații efectuate în conformitate cu articolul 301 al Legii americane a comerțului din anul 1974. Oficialul chinez a apelat la SUA să-și corecteze greșelile, să respecte regulamentele OMC și să mențină autoritatea sistemului multilateral al comerțului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare