spot_img
6 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateNOUĂ NE DAU LECȚII DE STAT DE DREPT ȘI CONTROL AL FRONTIERELOR/France...

NOUĂ NE DAU LECȚII DE STAT DE DREPT ȘI CONTROL AL FRONTIERELOR/France Presse: Rotterdam, cel mai mare port al Europei, „se îneacă în cocaină”

-

Milioanele de containere descărcate de macarale gigantice fac din portul Rotterdam cel mai mare port al Europei, dar orașul olandez se confruntă și cu cantități tot mai mari de marfă mai puțin binevenită: cocaina, relatează AFP, citată de France 24 conform Rfi.ro.

- Reclama -

O cantitate record, de aproape 70 de tone de droguri, a fost interceptată în 2021, cu 74% mai mult față de anul dinainte, a declarat Ger Scheringa, șeful de post al unei echipe de vameși înarmați din port.

- Advertisement -

Rotterdam și Anvers, din Belgia vecină, au fost principalele două puncte de intrare folosite de un „super cartel” din Dubai, furnizorul a o treime din cocaina europeană, și care, potrivit Europol, a fost prins luna trecută.

De obicei, cocaina este ascunsă în containere sau, uneori, sub nave, în deschideri de sub linia apei, de unde sunt apoi recuperate de scafandri.

- Advertisement -

Identificarea motivului acestei creșteri a capturilor de cocaină este o „întrebare delicată”, a declarat Scheringa pentru AFP.

Milioanele de containere descărcate de macarale gigantice la Rotterdam fac din acesta cel mai mare port al Europei.

„Se pare că sunt mulți cumpărători” în Europa, a spus acesta sec.

„Și dacă există cerere, oferta răspunde”.

Rotterdam a luat măsuri riguroase pentru a opri praful alb să pătrundă în Europa, în special prin intensificarea controalelor vamale, spune vameșul olandez.

Însă nu se așteaptă ca recordul confiscărilor de la Rotterdam să fie bătut în 2022 și recunoaște că „nu știe dacă există într-adevăr o soluție la această problemă”, atât timp cât oamenii continuă să cumpere cocaină.

„Acul în carul cu fân”

Primarul orașului Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, a deplâns faptul că orașul-port se „îneacă în cocaină” și condamnă violența care însoțește traficul de droguri.

Aboutaleb vrea ca autoritățile portuare să verifice toate containerele care sosesc din America Latină.

Dar ofițerul vamal Scheringa spune că „cea mai mare provocare este să găsești un echilibru între viteza logisticii portului și verificarea a tot ce vrei”.

Cartelurile folosesc metode sofisticate pentru a trimite cocaina prin Rotterdam, după care o și recuperează, bazându-se adesea pe informații din interior, a spus Romilda Schaaf, specialist în droguri pentru poliția portuară.

Cartelurile de droguri ascund cocaina în containeree, adesea venind din America de Sud.

Hărți de pe computerul ei arată dimensiunea amețitoare a circumscripției sale, cu zeci de mii de containere îngrămădite la mai multe terminale, înseamnând că anchetatorii au nevoie de informații precise pentru a găsi drogurile de contrabandă.

„Este, într-adevăr, ca și cum ai încerca să găsești acul în carul cu fân”, a spus ea pentru AFP.

Tineri, adesea din sudul defavorizat al Rotterdamului, potrivit procurorilor, petrec, uneori, și câteva nopți în „hoteluri din containere”, dotate cu mâncare și pături, aproape de locul în care este așteptat un container cu cocaină.

Apoi mută drogurile în alte containere, astfel încât să existe mai puține șanse ca acestea să fie verificate, mai ales dacă provin din America de Sud.

Peste 70 de persoane au fost arestate în acest an pentru infracțiuni legate de traficul de droguri în port, a spus Scheringa, inclusiv membri ai cartelurilor și chiar și angajați din port.

Pe 6 decembrie, poliția olandeză a declarat că o femeie ofițer de 43 de ani din Rotterdam a fost arestată din cauza acuzațiilor de corupție și implicare în trafic de droguri.

Cartelurile plătesc docherilor și oficialilor portuari până la 100.000 de euro pentru a ajuta la trecerea loturilor mari, spune Scheringa.

Sunt bani făcuți ușor, a spus Schaaf, reprezentant al poliției, „dar nu ajută la nimic. Dacă spui da o dată, nu mai poți spune nu… (deci) nu spune „da” deloc!”.

Ofițerii vamali scanează, descarcă și folosesc câini special antrenați pentru adulmecarea drogurilor pentru a verifica containerele.

Asasinări

Ofițerii vamali olandezi insistă că legăturile bune cu țările „sursă” sunt importante pentru a opri cantitățile mari de cocaină care ajung în Olanda, împreună cu combaterea eforturilor de corupere a angajaților din port. De asemenea, ajută să fie și controale mai multe.

Un element cheie al controalelor este evaluarea riscurilor. Containerele sunt identificate ca suspecte, adesea din cauza informațiilor din străinătate, apoi scanate, despachetate și percheziționate cu câini special antrenați pentru adulmecarea drogurilor.

Unele nave sunt inspectate și de echipe de scafandri.

Automatizarea unor părți ale portului și, prin urmare, eliminarea factorului uman, au contribuit la reducerea corupției, susțin doi oficiali portuari.

Violența legată de contrabanda cu cocaină a afectat profund societatea olandeză.

Rotterdam a intensificat controalele vamale pentru a opri cantitățile mari de cocaină care ajung în Olanda.

Sursa imaginii: 

Simon Wohlfahrt/AFP via France 24

Un jurnalist olandez celebru și un avocat, implicați în procesul unui presupus baron al drogurilor, au fost asasinați în 2019 și 2021, șocând țara și convingând autoritățile să aloce mai multe resurse pentru o represiune a traficului de droguri.

„Scopul este de a garanta oamenilor că pot trăi în siguranță și că niciun politician, avocat sau reporter nu ar trebui să fie pus sub protecție, din cauză că aceste gunoaie intră în țara noastră”, a spus Schaaf.

Traducere și adaptare de Andrei Paraschiv de pe pagina în limba engleză a France 24, preluare RFI

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img