Europarlamentarul Guido Reil a cerut iertare poporului român!Ca mulți dintre dumneavoastră, atunci când am ascultat declarația făcută de europarlamentarul german Guido Reil la adresa României, cum că țara noastră ar fi un fel de „Vest sălbatic”, nedemnă de statutul de membru al Uniunii Europene, am fost mâhnit și revoltat.Astăzi, la câteva luni distanță de la această declarație, după ce a vizitat județul Hunedoara, Guido Reil își cere iertare mândrului popor român! Acest lucru a fost posibil, în urma unui demers lăudabil inițiat de colega mea, doamna deputat Natalia Intotero, afirmă pe Facebook președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor (PSD).
CE MAI SUSȚINE LAURENȚIU NISTOR:
O felicit pe Natalia Intotero pentru ideea sa excepțională de a-i adresa invitația europarlamentarului german să ne viziteze, să ne cunoască, să înțeleagă din propriile experiențe ce înseamnă România și să-i cunoască pe români. Da, pe acei români mândri care păstrează încă vii valorile fundamentale precum familia, credința și dragostea de țară! Pe acei români harnici și primitori, care își deschid inima și ușa casei pentru oricine vrea să-i cunoască cu adevărat.
În județul nostru, timp de patru zile, Guido Reil a avut ocazia să ne cunoască în profunzime trecutul, prezentul și planurile de viitor. Aici, în Hunedoara, a descoperit monumente unice în Europa, proiecte de dezvoltare care ne așează cu cinste în rândul țărilor membre ale Uniunii Europene. A descoperit ospitalitatea specifică poporului român și potențialul uriaș pe care îl avem ca județ și ca națiune.
Desigur, au fost și voci rătăcite care au criticat acest demers, considerându-l inutil și irelevant. Lor le voi adresa următoarele cuvinte: ceea ce a făcut Natalia Intotero era la îndemâna voastră, parlamentari sau europarlamentari doar că, în loc să vă ridicați și să apărați demnitatea și onoarea poporului român, ați preferat să aruncați cu noroi, să faceți acuzații ieftine și populiste. Astăzi, de câteva ore bune, toate televiziune naționale vorbesc despre modul în care Guido Reil a cerut iertare poporului român. Nu este ușor să schimbi mentalități sau idei preconcepute dar, ca om politic responsabil, merită să încerci! Asta a făcut Natalia Intotero și a reușit!
Lecția pe care a învățat-o Guido Reil în județul Hunedoara este lecția pe care trebuie să o învețe mulți politicieni români! Mai ales cei care, acum, ar trebui să-și ceară iertare că au încercat să minimalizeze un demers care a avut un singur scop: apărarea demnității poporului Român!