Scade sprijinul europenilor pentru Ucraina și refugiați. Polonia, lider

Europenii sunt împărţiţi în legătură cu dorinţa lor de a menţine sprijinul pentru Ucraina şi refugiaţii ucraineni, arată un studiu al Forumului Mercator pentru Migraţie şi Democraţie (MIDEM) de la Universitatea de Tehnologie din Dresda, în Germania, citat luni de agenţia DPA conform Agerpres.

Dintre cei chestionaţi, 40% s-au exprimat în favoarea sprijinirii Ucrainei şi acceptării oricăror consecinţe negative în acest sens, în timp ce 39% au spus că sprijinul pentru Ucraina ar trebui limitat din cauza efectelor economice şi sociale.

Pe fondul crizei energetice, sprijinul pentru Ucraina ar putea scădea în viitor, notează DPA.

Un test de solidaritate cu Ucraina ar putea apărea în următoarele câteva luni, a declarat luni directorul MIDEM, Hans Vorlander, la prezentarea studiului.

Potrivit studiului, 55% dintre europeni doresc să limiteze imigraţia străinilor.

În estul Germaniei, Ungaria şi Republica Cehă, majoritatea respondenţilor au votat pentru un sprijin limitat pentru Ucraina.

În ţările care au fost în mare parte deschise faţă de refugiaţi, cum ar fi Suedia, aproximativ două treimi dintre respondenţi au votat în favoarea susţinerii Ucrainei.

În ţările cu mai puţină experienţă cu refugiaţii, precum Polonia, tendinţa este în direcţia opusă. Acolo, 42% au votat pentru restricţii. Aceasta este o fracţiune mai mare decât în orice altă ţară europeană.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Articole relationate

    Categorii populare