Ministrul Sănătății: 7 echipamente de radioterapie au fost instalate în ţară

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că şapte echipamente de radioterapie au fost instalate în ţară, cinci au primit deja autorizaţie de funcţionare, precizând că în România avem o medie a acestor echipamente de 3,5 la un milion de locuitori, care se apropie de cea europeană.

“România a aprobat prin lege Planul Naţional de Control şi de Combatere a Cancerului. O astfel de strategie are nevoie de un anumit tip de abordare care a fost deja făcut, cel puţin în domeniul radioterapiei. În acest an nu mai puţin de şapte astfel de echipamente au fost instalate în ţară, cinci dintre ele au primit deja autorizaţie de la autoritatea care acordă autorizaţia de funcţionare pentru echipamentele care utilizează radiaţii. E un semnal puternic, pentru că în România avem deja o medie a acestor echipamente de circa 3,5 la un milion de locuitori. Se apropie de media europeană. Poate că în alte domenii suntem departe de media europeană, dar în ce priveşte echipamente de radioterapie, inclusiv cele din zona privată, sunt şi astfel de instituţii care furnizează servicii decontate din fondul naţional unic de asigurări de sănătate, ne apropiem şi noi de 4, deci de media europeană”, a declarat Alexandru Rafila, luni, într-o conferinţă de presă, după inaugurarea centrului de radioterapie de la Spitalul Clinic Judeţean Mureş.

El consideră că aceste echipamente au şi o precizie mai mare în terapie. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Articole relationate

    Categorii populare