Franța împotriva Americii: Ministrul francez al Economiei acuză SUA că nu respectă regulile comerțului internațional

„Cursa subvenţiilor” este „contrară tuturor regulilor comerţului internaţional”, iar subvenţiile americane necesită un răspuns „coordonat, unit şi puternic” din partea europenilor, a declarat într-un interviu ministrul francez al economiei Bruno Le Maire, informează AFP conform Agerpres.

„Unele mari companii străine care doreau să se instaleze în Europa ezită acum între locaţii europene şi locaţii americane”, a declarat Le Maire într-un interviu pentru patru publicaţii europene – Les Echos, Handelsblatt, El Mundo şi Corriere della Sera -, publicat duminică seara.

„În unele cazuri, cuantumul subvenţiilor pe care îl propune administraţia Biden este de patru până la zece ori mai mare decât cuantumul maxim autorizat de Comisia Europeană”, a spus Bruno Le Maire. „În Franţa, primele noastre estimări arată că în joc sunt 10 miliarde investiţii şi mii de locuri de muncă în industrie”.

„Industria noastră înregistrează deja un deficit de competitivitate legat de diferenţele de preţ la energie între SUA şi Europa”, a deplâns el. „Subvenţiile masive prevăzute de Inflation Reduction Act (IRA) american şi concurenţa chineză, de asemenea puternic subvenţionată, riscă să adâncească şi mai mult acest deficit”, a atenţionat ministrul francez.

Legea americană asupra reducerii inflaţiei, numită astfel pentru a se ancora în realitate, dar care în realitate este un program de reforme de mediu şi sociale, constituie un plan în valoare de mai multe sute de miliarde de dolari investiţii.

Bruno Le Maire a pledat pentru un „răspuns coordonat, unit şi puternic al Uniunii Europene faţă de aliaţii noştri americani”. „Doar fermitatea ne va permite să obţinem rezultate”, a subliniat el.

El a declarat că aşteaptă „de la Comisia Europeană propuneri ferme şi proporţionate”, în special „o afirmare mai strictă a intereselor noastre de mediu”, „dispozitive de preferinţă europeană sau o accelerare a utilizării de instrumente de reciprocitate”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CIA a cumpărat agenți cu viagra

    Foști oficiali ai serviciilor secrete americane au dezvăluit că...

    Trump a transformat NATO într-o afacere pentru industria militară americană. ROMÂNIA VA PLĂTI!

    Președintele SUA, Donald Trump, a transformat efectiv relația SUA-NATO...

    Putin l-a sunat pe Trump să îi spună că victoria în Ucraina e aproape

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei...

    Miliardarul lui Macron

    Președintele francez Emmanuel Macron, având în vedere planurile sale...

    Omul cheie de la Beijing

    Înaintea unui posibil al patrulea mandat, președintele chinez Xi...

    Rareș Bogdan: 10 motive să iubești la nebunie America

    10 motive să iubești la nebunie SUA. La mulți...

    Articole relationate

    Categorii populare