Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să majoreze, din nou, dobânda de referinţă cu 0,75 puncte de bază, pentru a face faţă exploziei inflaţiei în zona euro. Potrivit oficialilor europeni, inflaţia se menţine la niveluri mult prea ridicate şi va rămâne superioară ţintei o perioadă mai îndelungată. În luna septembrie, inflaţia în zona euro a ajuns la 9,9%. „În consecință, toate dobânzile la creditele în euro vor crește în Europa, inclusiv în România”, avertizează la RFI analistul econimic Dragoș Cabat. Tendința se va menține până când inflația va da semne clare de scădere, mai spune Cabat.
Dragoș Cabat: Vor crește dobânzile la creditele denominate în euro peste tot la băncile din Europa, inclusiv la cele din România. Pentru că finanțarea băncilor va fi puțin mai scumpă și pentru că aceste dobânzi trebuiau să crească. Și la euro ele sunt foarte puternic negative. Inflația în zona euro este undeva la 10%. Iar dobânzile erau încă la 1% – 2%, maxim 3%.
Reporter: Cât de mult vor crește, cel puțin în primă fază, în România ratele creditelor în euro?
DC: În mod normal ar trebui să nu crească dobânda cu mai mult de 0.75% – 1%, maxim 1.25%. Nu este o creștere chiar așa alarmantă. Dar față de nivelurile foarte reduse la care erau dobânzile la euro, orice creștere este una importantă ca și procent.
Rep: Vor fi creșteri în cascadă așa cum au fost și în cazul ratelor la creditele în lei?
DC: Vor fi creșteri care vor continua și în perioada următoare. Dobânda de politică monetară în zona euro este acum de 1.5% față de o inflație de 10%. Nici în zona euro inflația medie nu va scădea mult sub 10 în următoarele luni dacă nu se termină cumva războiul sau dacă nu sunt mai multe condiții foarte favorabile în același timp. Altfel inflația va rămâne destul de sus. Tocmai aceasta este noua dorința a Băncii Centrale Europene, care s-a trezit din letargia în care nu făcea nimic și nu știa dacă să se gândească mai mult la creșterea economică sau la inflație. Și-a dat seama că inflația este principalul pericol pe termen scurt și mediu pentru toate economiile și economia europeană în general. Atunci, crește dobânda de politică monetară pentru a stăpâni acest fenomen al inflației. Vor crește în continuare dobânzile. Ar trebui să ajungă la cel puțin 3% – 4%, dacă nu mai mult, în condițiile în care inflația va rămâne la 10% sau poate va începe să scadă puțin. Tot ar însemna dobânzi real negative în sistem. Banca Centrală Europeană va continua să crească dobânzile în perioada următoare. Aceste efect de cascadă va continua în lunile următoare destul de rapid și destul de puternic. S-ar putea să mai fie și scurte pauze în care oficialii Băncii Centrale Europene să dorească să vadă care este efectul pe piață al majorărilor de dobândă. Dar nu cred că își vor permite o pauză de mai mult de o lună, poate în decembrie sau ianuarie, în care să nu facă nimic și să aștepte aceste efecte. Dar după aceea vor crește din nou dobânzile imediat ce vor putea pentru a stăpâni inflația, mai ales dacă or să vadă că inflația nu scade rapid către nivelurile de 5% – 7%.