spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
2.9 C
București

Avocata Silvia Uscov: Românii în jugul MCV

de Silvia Uscov, avocat

Voi încerca să explic trădarea cât mai pe înțelesul oricărui cetățean.

Pentru că s-a considerat că România nu era tocmai pregătită în domeniul justiției pentru aderarea la UE, în art. 38 din Actul de aderare (parte din Tratatul de aderare) s-a prevăzut opțiunea activării clauzei de salvgardare, care prevedea posibilitatea adoptării unor măsuri de salvgardare.

Această clauză putea fi activată fie înainte de aderare, fie pe parcursul unei perioade de până la 3 ani după data aderării (01.01.2007-01.01.2010) și trebuia să cuprindă (1) măsurile, (2) condițiile și (3) modalitățile în care măsurile intră în vigoare.

Odată ce ar fi fost activată, măsurile dispuse puteau să fie suspendate de Comisie numai după ce România ar fi rezolvat problemele evidențiate.

Măsurile de salvgardare în domeniul JAI înseamnă, conform art. 38 din Actul de aderare, suspendarea provizorie a recunoașterii de către celelalte state membre a hotărârilor judecătorești a mandatelor emise în România.

Asta se menționează și în Raportul de monitorizare UE pentru România din 2006.

NICIODATĂ nu au fost adoptate astfel de măsuri de salvgardare față de România.

Atunci ce reprezintă vestita decizie MCV?

Scopul îl aflăm chiar din citirea preambulului deciziei MCV, respectiv este un set de 4 obiective instituit tocmai pentru A NU ACTIVA CLAUZA DE SALVGARDARE prevăzută în Actul de aderare al României la UE.

Această decizie nu reprezintă însăși activarea clauzei de salvgardare, ci o preîntâmpină. De aceea și obiectivele sunt mai degrabă politice, nu juridice, fiind redactate într-un stil lipsit de previzibilitate.

Dacă România nu îndeplinea cele 4 obiective, abia atunci se putea activa clauza de salvgardare, urmând a fi dispuse măsurile de salvgardare constând în nerecunoașterea hotărârilor judecătorești sau a mandatelor emise în România, nu în altceva.

Cum clauza de salvgardare nu a fost activată și nu mai poate fi activată în vreun fel după data de 01.01.2010, atunci și decizia MCV nu își mai găsește suportul juridic.

De ce niciun politician nu a susținut asta până acum?

Pentru că decizia MCV a devenit o armă politică excelentă împotriva adversarilor.

Iar dacă va fi „ridicată”, deși e expirată din 2010, e tot o armă politică, de data asta pentru voturile cetățenilor, mergând pe ideea că oricum sunt mulți și proști care vor aplauda guvernul ce a reușit să ducă justiția pe culmi nebănuite.

Și, într-adevăr, a dus justiția pe niște culmi…de nu o mai vedem deloc.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    The Times: Cum trupa comică a lui Zelenski a devenit o povară politică

    Dependenta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de foștii săi aliați...

    Articole relationate

    Categorii populare