Cristian Bușoi: Atenție, însă! Cel mai important este să stabilim un benchmark pentru prețul la LNG și să oferim Comisiei posibilitatea ca în cazuri de creștere exagerată a prețurilor sau volatilitate mare să vină cu un mecanism de preț 

Salut măsurile anunțate de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în domeniul Energiei și deciziile adoptate ieri de Colegiul Comisarilor. Cu toate acestea, este nevoie de mai multă solidaritate împotriva șocurilor de aprovizionare la nivelul UE, precum și de angajamentul pe termen lung de a reforma piața de energie electrică.Parlamentul European s-a luptat pentru propunerea de achiziție comună a gazelor naturale, ca modalitate eficientă de a compensa valul de creștere a prețurilor en gros la gaze naturale. Achizițiile comune ne vor ajuta la umplerea depozitelor pentru sezonul următor de încălzire. Subliniez că propunerea a fost introdusă în regulamentul de stocare a gazelor la insistențele Parlamentului în timpul negocierilor de stocare de la începutul acestui an, afirmă într-un comunicat europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European.

CE MAI SUSȚINE CRISTIAN BUȘOI:

Mecanismul de solidaritate este, de asemenea, esențial pentru cazul în care o țară sau o regiune este într-o situație extremă.

Atenție, însă! Cel mai important este să stabilim un benchmark pentru prețul la LNG și să oferim Comisiei posibilitatea ca în cazuri de creștere exagerată a prețurilor sau volatilitate mare să vină cu un mecanism de preț maximal, un mecanism de corectare a pieței, pentru indicele TTF care astăzi are un rol determinant în stabilirea prețului final al gazului importat pe conducte.

Comisia urmează să înainteze acum propuneri legislative cu rol crucial pentru viitorul energetic sigur al Europei. Prin aceste propuneri trebuie să garanteze cetățenilor, industriei și companiilor din Europa că vor beneficia de energie sigură, curată și la prețuri accesibile și dincolo de criza actuală. Este esențial să reformăm piața de energie. Este de maximă importanță ca această revizuire să fie adoptată cât mai devreme posibil anul viitor.

România este parte a pieței comune de energie europeană și aceste măsuri vor avea un impact și asupra țării noastre. Sigur ca în plus noi trebuie să creștem urgent producția internă de gaz, să accelerăm instalarea de panouri solare pe locuințe, clădiri, hale industriale și să îmbunătățim legislația privind plafonarea și compensarea pentru populație și industrie.

Este nevoie de solidaritate la nivel european, problema creșterii prețurilor la energie este o problemă globală cu cea mai gravă manifestare în UE. Avem nevoie de soluții la nivel european, dar trebuie să luăm măsuri urgente și eficiente și în România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare