spot_img
joi, 5 februarie, 2026
5.3 C
București

Varujan Vosganian acuză: Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură susține un politician care salută anexarea Crimeei de Rusia

În România, eu, ca scriitor, pentru că partidul liberal pe care îl susțineam a avut o alianță temporară cu un partid social-democrat (PSD), am fost copios huiduit, editura, din cauza amenințărilor, îmi recomanda să anulăm lansările, am fost tăiat de la orice acțiune de promovare prin Institutul Cultural Român, în timpul lecturilor publice existau binevoitori care agitau pancarte înjurioase, ba chiar la o lansare, la Viena, două distinse doamne, pe lângă nelipsitele pancarte, au venit și cu un cofraj de ouă pe carel, spre lauda lor, organizatorii l-au sechestrat, afirmă fostul lider liberal Varujan Vosganian pe facebook.

În Franța , în schimb, o scriitoare, Annie Ernaux, care susține un radical (ca să nu zic extremist) de stânga, îl numesc pe Jean-Luc Mélenchon, printre ale cărui idei nobile se numără confiscarea profiturilor de peste 360 000 de euro și salutarea entuziastă a anexării Crimeii de către Rusia, este elogiată, ba chiar primește Premiul Nobel pentru Literatură, mai spune Vosganian.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rubio: Acordul nuclear cu Rusia trebuie să includă și China

    Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat astăzi,...

    Macron și-a trimis consilierul cheie la Moscova

    Pe 3 februarie, Emmanuel Bonne, consilier diplomatic al președintelui...

    Rareș Bogdan: Cetățenii europeni așteaptă fapte

    Cetățenii europeni sunt prea inteligenți pentru a fi manipulați...

    SURPRIZĂ: Prim-ministrul Letoniei și președintele Estoniei au solicitat UE să înceapă negocieri cu Rusia

    Prim-ministrul Letoniei, Evika Silina, și președintele Estoniei, Alar Karis,...

    Articole relationate

    Categorii populare