spot_img
3.7 C
București
duminică, decembrie 29, 2024
AcasăAnalizeCel mai mare plafon de garantare alocat din surse guvernamentale pe care...

Cel mai mare plafon de garantare alocat din surse guvernamentale pe care îl derulează Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM

-

Un număr de 20 de bănci s-au înscris în programul IMM INVEST PLUS, pentru a acorda credite garantate de stat  în valoare de 12 miliarde lei. Acesta reprezintă cel mai mare plafon de garantare alocat din surse guvernamentale pe care îl derulează Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM. 

- Reclama -

Sumele solicitate de catre bănci, stabilite pe baza volumului finanțărilor pe care estimează că le vor acorda în anul 2022, însumează peste 14 miliarde de lei, astfel gradul de suprasubscriere pentru programul IMM INVEST PLUS este de 120,03%, cea mai mare solicitare de plafon fiind pentru componenta IMM INVEST ROMÂNIA, cu o suprasubscriere de 122,88 %.

- Advertisement -

În program, au exprimat intenția de a participa și au transmis solicitări de plafoane de garantare pentru anul 2022, pe cele patru componente, următoarele instituții financiare:                          Banca Transilvania, ING Bank, BCR, Unicredit Bank, CEC Bank, Raiffeisen Bank, BRD, Eximbank,  OTP Bank, First Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Alpha Bank, Procredit Bank, Patria Bank, Libra Internet Bank, Vista Bank Romania, Garanti Bank, Techventures Bank,  Credit Europe Bank și Banca Română pentru Credite și Investiții.

Componentele gestionate de către FNGCIMM au alocări de plafoane de garantare distincte, astfel, IMM INVEST ROMÂNIA beneficiază de 6.500.000.000 lei,  AGRO IMM INVEST are alocat un plafon de 1.600.000.000 lei, IMM PROD un plafon de 2.400.000.000 lei, iar GARANT CONSTRUCT, cu un plafon de 1.500.000.000 lei, alocă 1.000.000.000 lei pentru subcomponenta de susţinere a proiectelor de investiţii pentru IMM-urile și întreprinderile mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţii, iar 500.000.000 lei pentru subcomponenta de susţinere a proiectelor de investiţii de scară mică pentru unităţile administrative – teritoriale.

- Advertisement -

FNGCIMM a procedat la centralizarea cererilor de înscriere în program, la analizarea datelor și informațiilor furnizate de finanțatori referitoare la dimensionarea plafoanelor de garantare solicitate în vederea acordării de garanții și a început alocarea plafoanelor de garantare către instituțiile de credit, precum și la încadrarea costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor garantate în cadrul programului, respectiv:

a) rata dobânzii – rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă, diferențiată astfel:

a1) componenta IMM INVEST ROMÂNIA – pentru creditele de investiții, marja este de maximum 2,0% pe an, pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, marja este de maximum 2,5% pe an;

a2) componenta IMM PROD – pentru creditele de investiții acordate în condițiile Programului, marja este de maximum 1% pe an, iar pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, marja este de maximum 1,5% pe an, și de maximum 0,75% pe an pentru creditele destinate acoperirii cheltuielilor de reconversie;

a3) componenta GARANT CONSTRUCT – pentru creditele de investiții, creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, marja este de maximum 1,9% pe an.

a4) componenta AGRO IMM INVEST – pentru creditele de investiții marja este de maximum 2,0% pe an, iar pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, marja este de maximum 2,5% pe an.;

Marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de către instituția de credit în toate etapele creditării. Marja nu include comisionul de administrare, comisionul de risc, precum și taxele aferente operațiunilor conexe activității de creditare (de exemplu: taxe notariale, costurile legate de evaluare și înregistrarea garanțiilor etc.).

Aplicația www.imminvest.ro a fost deschisă pentru beneficiari la 15.09.2022, iar până la această data, portalul înregistrează peste 6000 de solicitări de credite pentru toate componentele Programului, formulate de 2.711 IMM-uri înscrise în  program. Dintre acestea, un număr de 3.533 de credite în valoare de peste 6,3 miliarde lei, se află în diverse stadii de analiză și aprobare. 

Cel mai ridicat nivel de interes se manifestă pentru IMM INVEST ROMÂNIA, un număr de 2287 credite fiind solicitate pe această componentă, dintre care 709 sunt credite pentru investiții. Pentru IMM PROD și GARANT CONSTRUCT s-a înregistrat o cerere relativ similară, peste 700 de solicitări pentru fiecare dintre componente. Componenta GARANT CONSTRUCT numără deja 464 credite în valoare de peste 1 miliard lei, iar IMM PROD, înregistrează solicitări de 498 credite, în valoare de peste 959 milioane lei.

***

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii -FNGCIMM SA-IFN- este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. 

FNGCIMM detine o pozitie importanta în conducerea Asociatiei Europene a Institutiilor de Garantare- AECM prin alegerea directorului general, Dumitru Nancu ca vicepreședinte al asociației.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img