Meloni: Să restituim Naţiunii demnitatea şi mândria

Giorgia Meloni, care va deveni probabil prima şefă a unui guvern de dreapta al Italiei după cel de-al doilea război mondial, a afirmat că vrea să „scoată în evidenţă ceea ce uneşte” poporul, după ce alianţa politică din care face parte a câştigat alegerile de duminică, transmite dpa și Agerpres.

Alături de Liga condusă de fostul ministru de interne şi vicepremier şi de partidul Forza Italia al lui Silvio Berlusconi, partidul condus de Meloni – Fratelli d’Italia – are asigurată majoritatea absolută în ambele camere ale parlamentului de la Roma, a confirmat luni Ministerul de Interne. Alianţa are 112 mandate de senator din cele 200 şi 235 de locuri din cele 400 în Camera Deputaţilor.

„Italienii ne-au încredinţat o responsabilitate importantă. Acum va fi sarcina noastră să nu îi dezamăgim şi să facem tot ce putem pentru a restitui Naţiunii demnitatea şi mândria”, a scris Meloni marţi pe Twitter. „Astăzi am făcut istorie”, a mai afirmate ea în aceeaşi reţea socială.

Politiciana în vârstă de 45 de ani va deveni probabil prima femeie prim-ministru din Italia. Până atunci, alianţa trebuie să cadă de acord asupra unei coaliţii guvernamentale şi să primească mandatul din partea preşedintelui Sergio Mattarella.

Negocierile pot începe numai după ce noul parlament îşi va începe activitatea, la jumătatea lui octombrie.

Învinşii – alianţa de stânga condusă de Social Democraţi, din care mai fac parte Mişcarea 5 Stele şi Alianţa de Centru – nu au reuşit să îşi oprească rivalii, care s-au prezentat duminică la urne cu mai mult aplomb, apreciază dpa.

Meloni a vorbit despre o „noapte a mândriei”, în timp ce se bucura de felicitările colegilor din partidele europene de dreapta, printre care naţionalista franceză Marine Le Pen, liderii formaţiunii radicale de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) sau premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Din partea unui guvern condus de ea se aşteaptă acţiuni împotriva migraţiei prin Mediterana şi renegocierea fondurilor europene de relansare după epidemia de coronavirus. În campanie, Meloni a mai promis şi reducerea impozitelor. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare