Deputatul Muraru  cere să fie retras monumentul de la Piteşti dedicat „eroilor” fostei Securităţi

Deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru Promovarea politicilor memoriei, combaterea antisemitismului şi xenofobiei, face apel la autorităţi să fie retras monumentul amplasat în Cimitirul Eroilor din Piteşti şi care este dedicat ”eroilor” fostei Securităţi.

Monumentul respectiv a fost ridicat în această săptămână de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii (SRI), în memoria „militarilor care au activat pe ‘frontul nevăzut’, în activitatea de apărare a valorilor fundamentale ale României”.

Alexandru Muraru, care este şi consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă, subliniază, într-un mesaj postat vineri pe pagina sa de Facebook, că Piteşti este oraşul în care s-au petrecut cele mai mari abuzuri ale Poliţiei Politice din regimul comunist.

„Totalitarismul comunist a fost condamnat în Parlamentul European în 2009. Astfel, au fost condamnate crimele împotriva umanităţii şi a nenumăratelor violări ale drepturilor omului comise de regimurile comuniste. Parlamentul României, în 2006, prin Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, a statuat clar şi fără echivoc faptul că Securitatea a fost ‘instituţie esenţială în susţinerea statului totalitar comunist, ilegitim şi criminal. Condamnând acest regim, statul democratic român condamnă instrumentele acestuia, în primul rând Partidul Comunist Român şi Securitatea’. Securitatea a fost braţul armat al Partidului Comunist care a menţinut la putere o elită cleptocratică, abuzivă, dictatorială şi criminală. Orice încercare de relativizare a rolului jucat de Securitate este un afront adus victimelor regimului comunist şi ne scoate de pe orbita europeană, unde prezervarea şi consolidarea unei culturi a memoriei faţă de cei care au suferit de pe urma regimurilor totalitare este sacrosanctă”, afirmă Muraru.

Totodată, el arată că este un fapt documentat istoric că ofiţerii de securitate şi din alte unităţi ale Ministerului de Interne erau cei care acţionau direct pentru supravegherea şi intimidarea populaţiei.

„De aceea, ridicarea unui monument funerar în onoarea foştilor ofiţeri de Securitate şi amplasarea sa în incinta Cimitirului Eroilor din Piteşti este o acţiune care contravine angajamentelor asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene. Mai mult, România a fost printre statele din Estul Europei care a cerut la nivel european interzicerea negării şi banalizării crimelor comuniste, cât şi apologia lor. Adevăraţii eroi ai României sunt tocmai victimele care s-au opus unui regim de persecuţie instrumentat de Partidul Comunist şi pus în practică de Securitate”, evidenţiază deputatul Alexandru Muraru.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tâlharul Coldea

    Coldea, telefonul și reflexul vechi al puterii care nu...

    Marilena Rotaru despre Odiseea: Mă îngrozesc!!!

    Aud și văd tot felul de opinii despre filmul...

    Trump vrea să lovească in Mali, dar va intra in coliziune cu Rusia

    Statele Unite iau în considerare atacul asupra grupării Jamaat...

    Una din trei mașini hibride plug-in vândute în Europa este o marcă chinezească

    Mărcile auto chineze au reprezentat luna trecută peste o...

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților după...

    Articole relationate

    Categorii populare