Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a emis aviz nefavorabil reînfiinţării Liceului Romano-Catolic „II. Rákóczi Ferenc” din Târgu-Mureş 

Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a emis un aviz nefavorabil reînfiinţării Liceului Romano-Catolic „II. Rákóczi Ferenc” din Târgu-Mureş – a anunţat portalul local Zi-de-zi.ro, pe baza documentelor publicate pe site-ul inspectoratului şi a informaţiilor obţinute de la surse din inspectorat.

Printr-o hotărâre adoptată la 8 septembrie, Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar a considerat că modul în care Consiliul Local Târgu-Mureş a iniţiat reînfiinţarea şcolii nu a respectat prevederile legii educaţiei, prin urmare, a dat un aviz negativ cu privire la hotărârea consiliului local din 25 august. 

Inspectoratul şcolar a precizat că a solicitat o expertiză de la Ministerul Educaţiei cu privire la hotărârea consiliului local de a reorganiza liceul şi că poziţia sa este fondată pe adresa primită de la minister. 

Portalul Zi-de-zi.ro, citând surse bine informate, a relatat că cei 11 membri ai Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar au decis în unanimitate să respingă acordarea avizului conform. 

După cum au declarat anterior portalului Transtelex.ro, Zoltán Kallós, secretar de stat pentru învăţământul minorităţilor în cadrul Ministerul Educaţiei, şi Csenge Frunda, liderul fracţiunii UDMR din Consiliul Local Târgu-Mureş, hotărârea consiliului local din august privind reorganizarea reţelei şcolare şi avizul inspectoratului şcolar cu privire la această hotărâre sunt etape necesare, dar nu esenţiale în procesul de înfiinţare a unei şcoli. 

Secretarul de stat a reamintit că organizarea reţelei şcolare locale intră în competenţa consiliului local. În cazul în care doreşte să aducă modificări reţelei, trebuie să îşi notifice în prealabil intenţia atât inspectoratului şcolar, cât şi ARACIP (agenţia care monitorizează calitatea învăţământului public). Această din urmă instituţie are sarcina de a stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru înfiinţarea unei şcoli noi. 

“Pentru ca liceul catolic din Târgu-Mureş să poată fi redeschisă începând cu anul şcolar 2023-2024, primăria va trebui să modifice reţeaua şcolară până la sfârşitul anului în curs. Aceasta hotărâre este cea care va trebui să fie aprobată de inspectoratul şcolar” – a explicat secretarul de stat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare