Premierul grec: Suntem gata să înfruntăm Turcia

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat – luni, la Paris – că ţara sa este „pregătită să înfrunte” orice ameninţare împotriva suveranităţii sale, referindu-se la Turcia, care acuză Grecia că „i-ar ocupa” insulele din Marea Egee, relatează France Presse conform Agerpres.

„Suntem pregătiţi să-i înfruntăm pe toţi cei care ne ameninţă să debarce în insulele noastre, pe teritoriul nostru”, a declarat Mitsotakis, primit de preşedintele francez Emmanuel Macron la Palatul Elysee.

El a citat cele şase avioane de luptă Rafale şi cele trei fregate de apărare şi intervenţie (DFI), cumpărate în martie de Atena şi a mulţumit Franţei pentru sprijinul său în faţa „provocărilor” Turciei.

„Suntem întotdeauna deschişi discuţiei şi dialogului”, a adăugat premierul grec.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat recent Grecia că „ocupă” insulele sale din Marea Egee, care sunt greceşti, dar în care soldaţi greci nu pot staţiona şi a avertizat că forţele armate turce ar putea „sosi peste noapte” şi „să facă ceea ce este necesar”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful FBI merge in Rusia

    Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să viziteze Rusia la...

    Cea mai vârstnică persoană din România a împlinit 111 ani

    Cea mai vârstnică persoană din România, o femeie din...

    Scandalul apei de pe Nistru cedată 100% de Moldova Ucrainei

    Primarul orașului Chișinău, Ion Ceban, a acuzat guvernul moldovean...

    Schimbare supriză pe litoralul bulgăresc

    Numărul turiștilor care vizitează vara aceasta Bulgaria este în...

    Articole relationate

    Categorii populare