France Presse despre guvernul lui Liz: Pentru prima dată, niciuna dintre cele patru funcţii executive principale – prim-ministru, finanţe, interne şi externe – nu este astfel ocupată de un bărbat alb

Instalată în Downing Street, premierul Liz Truss a numit marţi un guvern de persoane fidele foarte la dreapta, marcat de o diversitate fără precedent şi însărcinat să scoată Regatul Unit din „furtuna” economică şi socială cauzată de creşterea preţurilor la energie, comentează AFP conform Agerpres.

După o campanie bazată pe promisiunea reducerilor de taxe, a treia şefă a guvernului britanic, după Margaret Thatcher (1979-1990) şi Theresa May (2016-2019), intră în funcţie în plină urgenţă economică, având în vedere prăbuşirea istorică a puterii de cumpărare cauzată de creşterea facturile la energie.

Imediat după ce s-a întors din Scoţia, unde regina Elisabeta a II-a a invitat-o oficial să formeze un guvern în locul lui Boris Johnson, ea a numit primele persoane-forte ale guvernului său.

Pentru prima dată, niciuna dintre cele patru funcţii executive principale – prim-ministru, finanţe, interne şi externe – nu este astfel ocupată de un bărbat alb. Sunt în mare parte personalităţi foarte conservatoare, foarte loiale lui Liz Truss, dar cu parcursul clasic al elitei britanice.

Fost secretar de stat discret la Foreign Office (ministerul de externe), James Cleverly, 53 de ani, a cărui mamă este originară din Sierra Leone, devine şef al diplomaţiei. Suella Braverman, o fostă avocată în vârstă de 42 de ani, moşteneşte Internele şi dosarul traversărilor ilegale ale Canalului Mânecii.

Mai presus de toate, Kwasi Kwarteng, 47 de ani şi fiu al unor imigranţi din Ghana, este promovat în funcţia de ministru de finanţe, în prima linie în faţa inflaţiei care depăşeşte 10%, cea mai mare din ţările G7, şi ameninţă să se agraveze şi să arunce ţara în cea mai lungă recesiune de la criza financiară din 2008.

Prima şedinţă a cabinetului va avea loc miercuri dimineaţă înainte ca noua şefă de guvern să îl confrunte pentru prima dată pe liderul opoziţiei, Keir Starmer, în parlament.

„Nu trebuie să fim intimidaţi de provocările cu care ne confruntăm”, a subliniat Liz Truss în faţa a zeci de parlamentari adunaţi în faţa reşedinţei sale din Downing Street, nevoiţi să se adăpostească de ploaie cu câteva minute înainte de sosirea ei. „Oricât de puternică este furtuna, ştiu că poporul britanic este mai puternic. (…) Sunt convinsă că împreună putem rezista furtunii şi ne putem reconstrui economia”, a adăugat noul premier.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rubio: Ne-am suspendat participarea la negocierile ruso-ucrainiene

    Secretarul de stat american Marco Rubio a confirmat astăzi...

    Percheziții la Palatul Elysée, președinția Franței

    Judecătorii de instrucție din cadrul departamentului pentru criminalitate financiară...

    Pentagonul își „întrerupe” participarea la Comitetul mixt permanent SUA-Canada pentru apărare

    Decizia Statelor Unite de a suspenda discuțiile semestriale planificate...

    Cioloș și USR vor să-și pună omul la Alstom România

    În mediul feroviar circulă intens informația că Dan Costescu,...

    Spitalul de la Vânju Mare complet modernizat

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat procesul-verbal...

    Articole relationate

    Categorii populare