spot_img
joi, 5 februarie, 2026
7.9 C
București

Statuia lui Horthy în Parlamentul de la Budapesta: Propunere de sărbătorire a Diktatului de la Viena prin care Transilvania de Nord a fost redată Ungariei

Partidul naţionalist radical Mi Hazánk (Ţara Noastră) a amplasat marţi o statuie a fostului guvernator Horthy Miklós în biroul vicepreşedintelui parlamentului, Dóra Dúró. De asemenea, partidul a înaintat parlamentului un proiect de hotărâre pentru a desemna „Ziua Reîntregirii” data aniversară a celui de-al doilea arbitraj de la Viena, prin care Transilvania de Nord a fost redată Ungariei, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Luând cuvântul la dezvelirea statuii, Dóra Dúró a calificat drept cel mai mare eşec al politicii comemorative din ultimii 30 de ani faptul că statul ungar nu reflectează în mod corect la activitatea de om de stat a guvernatorului Horthy. 

László Toroczkai, preşedintele partidului şi liderul grupului parlamentar al acestuia, a declarat: maghiarii trebuie să devină mai puternici sufleteşte, dacă vor să aibă o perioadă similară cu cea a lui Horthy, când “Ungaria se afla după primul război mondial, după ruşinoasa republică sovietică şi a fost dezmembrată”, cu toate acestea ea a urmat calea dezvoltării. 

Pentru a face acest lucru, a spus el, trecutul trebuie pus în ordine. El a considerat că prin arbitrajele de la Viena s-a încercat o remediere a rănilor cauzate de dictatul de pace de la Trianon şi a calificat drept o ruşine faptul că în ultimii 12 ani “guvernul Orbán, care se pretinde a fi un guvern naţionalist”, nu a reamintit la niciun forum internaţional că teritoriile recâştigate prin decizii legitime au fost iarăşi dezlipite ulterior. 

În cadrul unei conferinţe de presă care a precedat evenimentul, adjunctul liderului grupului parlamentar al partidului, Előd Novák a declarat: obiectivul lor a fost de a dezveli statuia ultimului guvernator în Sala Cupolei din Parlament, alături de statuia marilor personalităţi ale naţiunii. Ei ar dori să amplaseze şi o placă comemorativă – a spus el -, dar preşedintele parlamentului, László Kövér nu a răspuns la iniţiativă, totodată a “interzis” organizarea conferinţei de presă despre dezvelirea statuii în Sala Albastră, situată lângă Sfânta Coroană. 

La eveniment a mai luat cuvântul Ferenc Zetényi Csukás, preşedintele de onoare al Societăţii “Horthy Miklós”. Bustul din bronz având o înălţime de 57 cm este opera sculptorului Attila Csák.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Articole relationate

    Categorii populare