Ministrul de externe maghiar: Nu vom tolera pe viitor ca un ambasador al unei alte ţări să creadă că vine aici să ne înveţe

Deşi curentul liberal internaţional a atacat puternic poziţia Ungariei într-o serie de probleme, în cele mai importante dintre acestea, din ultimii ani, Ungaria a avut dreptate, a declarat, luni, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la reuniunea anuală a ambasadorilor din Ungaria.

“S-a dovedit că poziţiile şi deciziile noastre, care au fost contestate cu forţă de către curentul principal, au fost poziţiile şi deciziile corecte”, a afirmat Szijjártó.

Pentru exemplificare, politicianul a enumerat patru puncte critice: măsuri hotărâte împotriva imigraţiei, furnizarea de vaccinuri eficiente împotriva coronavirusului, indiferent de ţara de origine, sprijin pentru investiţii în loc de subvenţii şi evitarea intrării în războiul cu Ucraina.

Szijjártó a declarat că o politică externă de succes este o politică externă bazată pe evidenţierea interesului naţional, care necesită o “mare doză de tânăr nesăbuit”, dar care dă rezultate evidente.

Şeful diplomaţiei de la Budapesta a mai adăugat că strategia de politică externă se bazează pe respect reciproc şi are ca scop construirea celor mai bune relaţii posibile pentru dezvoltarea Ungariei.

“Noi nu de aceea trimitem ambasadori ca să explice în ţara de misiune cum trebuie făcute lucrurile, pentru că nu este treaba noastră”, a subliniat politicianul, adăugând că şi invers este valabil acest lucru. “Nu vom tolera pe viitor ca un reprezentant al unei alte ţări să creadă că vine aici să ne înveţe un mod de viaţă mai bun sau diferit, pentru că, mulţumim frumos, noi nu avem nevoie de aşa ceva”, a avertizat Péter Szijjártó.

“Aici, în Europa, se încearcă să se creeze imaginea potrivit căreia noi, ungurii, am rămas singuri. Pe de o parte, acest lucru nu este valabil nici în Europa (…), iar pe de altă parte, în afara acestei bule de comunicare europene şi nord-americane, respectul Guvernului ungar şi al politicii externe din cadrul acestuia este în mod clar la un nivel record”, a subliniat ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Furtuna perfectă se pregătește să lovească Ucraina

    Perturbările din porturile ucrainene de la Marea Neagră, creșterea...

    Expresul Caspic, ruta strategică care evită Occidentul

    Rusia a creat „în secret” o rută strategică de...

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Articole relationate

    Categorii populare