Soțul lui Nancy Pelosi pe urmele lui Cîțu

Paul Pelosi, soţul preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, democrata Nancy Pelosi, a fost condamnat marţi la 5 zile de închisoare şi 6.800 de dolari ca amenzi şi despăgubiri după ce a pledat vinovat în instanţă pentru conducerea automobilului sub influenţa alcoolului cauzatoare de vătămare corporală, transmite Reuters.

Paul Pelosi, în vârstă de 82 ani, care nu a fost prezent la citirea sentinţei, nu va fi însă încarcerat după ce judecătorul i-a scăzut din pedeapsă cele patru zile petrecute în detenţie după arestare, şi i-a ordonat să execute opt ore în serviciul comunităţii în contul zilei rămase, a indicat avocata sa, Amanda Bevins.

Paul Pelosi, director al unui fond de investiţii, a fost arestat la sfârşitul lunii mai sub suspiciunea de conducere sub influenţa alcoolului după ce fusese implicat într-un accident rutier în aşa-numitul Ţinut al vinurilor din California.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicu Alifantis după turneu: DEZASTRU

    CULTURA… ÎNCOTRO? După ce am încheiat prima parte a...

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Tomac anunță un guvern de specialiști, nu de politicieni

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, joi, la Cotroceni,...

    ÎNCĂ O PROSTIE: Uniunea Scriitorilor a fost exclusă din Consiliul ICR

    Uniunea Scriitorilor din România i-a transmis, joi, o scrisoare...

    Eminența cenușie de la Kremlin: Există forțe politice in Europa care vor refacerea Nord Stream

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Articole relationate

    Categorii populare