Premierul Ciucă: Am reuşit să atingem un procent de 70% la înmagazinarea gazelor

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, că în momentul de faţă, continuăm să înmagazinăm gaze în depozitele proprii şi am reuşit să atingem un procent de 70%, ceea ce este foarte încurajator pentru realizarea obiectivului, astfel încât să ne asigurăm că avem cantităţile de gaz pentru iarna 2022-2023.

”În momentul de faţă, continuăm să înmagazinăm gaze în depozitele proprii şi am reuşit să atingem un procent de 70%, ceea ce este foarte încurajator pentru realizarea obiectivului, astfel încât să ne asigurăm că avem cantităţile de gaz pentru iarna 2022-2023”, a spus premierul.

El a mai afirmat că ”este convins de faptul că, aşa cum şi-au asumat prin demersurile pe care Ministerul Energiei continuă să le facă, vor avea garanţia unei aprovizionări continue în perioada următoare şi putem în felul acesta, să transmitem un mesaj cât se poate de clar că pentru cetăţenii ţării noastre şi pentru economia românească avem cantităţile de gaz necesare, să putem să trecem iarna dintre anii 2022-2023”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare