Kelemen Hunor: Pericolul renaţionalizării este mai mare ca oricând în România

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a avertizat, vineri, că pericolul renaţionalizării este mai mare ca oricând în România şi a transmis un mesaj de solidaritate cu deputatul Marko Attila, spunând că Uniunea crede, în continuare, în nevinovăţia acestuia.

„Am adoptat legi prin care am redobândit o parte considerabilă a bunurilor care au aparţinut comunităţii maghiare, de exemplu, pădurile care au fost în proprietate colectivă şi imobilele care au aparţinut confesiunilor maghiare. Dar pericolul renaţionalizării este mai mare ca oricând. România s-a angajat să restituie în natură bunurile confiscate în timpul dictaturii comuniste, iar în cazurile în care acest lucru nu este posibil, să ofere compensaţii băneşti echitabile. Însă, momentan, constatăm că persoanele care au aplicat cu bună credinţă legea, sunt pedepsite, iar în cazul comisiilor de restituire se aplică principiul culpabilităţii colective. Să fie clar, credem în continuare în nevinovăţia lui Markó Attila şi suntem întru totul solidari cu el. Marko Attila şi-a desfăşurat activitatea ani la rândul în interesul comunităţii maghiare”, a spus Kelemen, conform Mediafax.

Potrivit acestuia, UDMR s-a angajat să sprijine lupta împotriva corupţiei, „dar nu poate nicidecum asista la formularea unor acuzaţii ticluite sub acest pretext”.

„Am obţinut dreptul de a folosi liber simbolurile noastre naţionale, dar numărul persoanelor care vor să ne priveze într-o manieră de-a dreptul furibundă de această posibilitate creşte pe zi ce trece. Aceste persoane vor să ne confişte drapelele, imnurile şi sărbătorile. Tocmai din acest motiv am propus să cădem la o înţelegere care să stipuleze că drepturile dobândite nu pot fi ştirbite nici prin mijloace administrative şi nici prin adoptarea de noi legi, urmând ca legislaţia existentă să fie aplicată fără excepţie. Am, în continuare, convingerea că în situaţia de astăzi, care pare incertă, merită să încheiem un asemenea acord majoritate-minoritate, căci acesta ar asigura un prezent predictibil şi un viitor planificabil”, a subliniat liderul UDMR.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor acuză PNL că ține România in criză politică

    Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri seara, după discuţia cu...

    Ucrainienii mai distrug un liceu românesc

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa a transmis,...

    Kim Jong-un anunță arme ofensive cu rază lungă de acțiune

    Ca parte a unei demonstrații de descurajare a războiului,...

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar pleacă din America

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar va părăsi piața...

    Detalii ascunse într-o pictură de Rembrandt

    Lucrările de restaurare a picturii timpurii a lui Rembrandt,...

    Articole relationate

    Categorii populare