Președinta Ungariei de Ziua Națională: Să nu mai fim şantajaţi nici cu banii care ne revin, nici cu ideologiile pe care ungurii le resping

Destinul Ungariei s-a contopit cu cel al Europei, a afirmat Katalin Novák, preşedintele Ungariei, în discursul său rostit, sâmbătă, la Székesfehérvár, cu ocazia Zilei Naţionale a Ungariei, care este şi sărbătoarea Sfântului Ştefan, întemeietorul statului ungar.

“Destinul nostru s-a contopit cu cel al Europei, suntem înlănţuiţi împreună (…). Avem nevoie de comunitatea ţărilor europene, iar ele au nevoie de noi”, a declarat Katalin Novák.

Aceasta a subliniat că astăzi, când continentul ar putea deveni un câmp de luptă al marilor puteri, trebuie “să punem umăr de la umăr”, trebuie să luăm decizii comune, decizii europene comune care să servească binelui comun.

“Condiţia noastră prealabilă pentru cooperare este să nu fim şantajaţi nici cu banii care ne revin”, nici cu ideologiile pe care ungurii le resping, a mai afirmat Katalin Novák.

Ungaria doreşte să sporească puterea Europei, să amplifice vocea Europei, având astfel şansa de a apăra cetăţenii Europei şi de a păstra “tot ceea ce face parte din istoria şi cultura noastră”, care a făcut ca Europa să devină măreaţă, a explicat preşedintele Ungariei.

Katalin Novák a atras atenţia asupra necesităţii faptului că lumea, inclusiv Europa, are nevoie de lideri curajoşi, hotărâţi şi înţelepţi pentru a restabili şi păstra ordinea, lideri care sunt capabili să susţină legea şi dreptatea, care nu-i uită pe cei săraci şi pe nevoiaşi.

Pe lângă conducători buni, avem nevoie şi de unguri lucizi, cu discernământ, înţelepţi şi solidari, a adăugat aceasta, şi a mai subliniat că “ungurii sunt rezistenţi la crize şi au capacitatea de a se uni. “În asta constă rezerva noastră de putere”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Articole relationate

    Categorii populare