spot_img
1.7 C
București
miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăActualitateFurtul de mașini ale turiștilor, noul sport național în Grecia

Furtul de mașini ale turiștilor, noul sport național în Grecia

-

”Sunt cetățean român, venit în concediu în Grecia. Prin acest mesaj doresc să atrag atenția tuturor, turiști români, străini, autorități  asupra furturilor de mașini, aparținând turiștilor străini, furturi care au loc pe teritoriul Greciei”, așa începe relatarea o sibiancă rămasă fără mașină în timp ce se afla în vacanță în Atena, scrie Turnul Sfatului.

- Reclama -

Ea spune că le-a dispărut mașina din 1 august, iar de atunci autoritățile elene nu dau niciun semn că ar putea găsi vreodată autoturismul.

- Advertisement -

”Am sosit în Atena împreună cu familia în dată de 30 iulie 2022 cu scopul de a petrece 3 zile împreună cu rudele pentru ca apoi să ne continuăm vacanță în Syros , insula în care venim an de an. Spre ghinionul nostru, în noaptea de 1 august 2022, autoturismul proprietate personală  (un BMW-535 D, SB01WAP) ne-a fost furat din locul unde era parcat, chiar din față clădirii unde înnoptăm, un apartament închiriat în regim Booking. Furtul a fost raportat imediat autorităților elene”, a povestit sibianca ziariștilor Turnul Sfatului.

Tot ea a fost cea care a găsit camere de luat vederi în zonă și a anunțat poliția, omenii legii nefăcând o cercetare în acest sens.

- Advertisement -

”Noi le-am spus celor de la poliție de aceste camere. Pe filmări apar unele mișcări suspecte, însă din cauza unui bec stradal care bate exact pe camere nu se vede foarte bine”, a detaliat ea.

De la autorități au aflat că este posibil că mașină să fie găsită și că în zona s-au mai întâmplat furturi de genul în ultimul timp, însă de atunci nu au mai primit noutăți.

”Am rămas în așteptare, fără mașină doar cu o declarație în mâna și cu o mulțime de cheltuieli neprevăzute: fără mijloc de transport pe durata concediului cât și la întoarcere, nevoiți să  închiriem o mașină, să căutăm bilete de avion pentru întoarcere, pentru 4 persoane  și  doar cu speranța că poate mașina va fi găsită cândva, poate…”, spune ea.

A observat că pe rețelele de socializare e plin de anunțuri prin care se semnalează furtul autorismelor.

”Este foarte îngrijorător. Furturile sunt fie în Atena, Pireu, Salonic sau alte zone. De asemenea am aflat din rândul cunoscuților de aici că furturile au început din timpul pandemiei, numărul lor crescând an de an. Mașinile sunt furate în scopul transportului ilegal al  imigranților sau altele.

Din căutările noastre în mediul online am aflat  faptul că aproximativ 20.000 de autoturisme și motociclete sunt furate anual în Grecia. Există posibilitatea găsirii lor, dar nu este cert acest lucru precum nici starea în care sunt găsite nu este certă, fiind distruse, vandalizate, lovite”, spune ea.

A dat exemplul unor altor români care au rămas fără un Ford Kuga, în noaptea dintre 4 și 5 august.

”Trei autoturisme de tip Ford Kuga, printre care unul înmatriculat în România, au fost furate în aceeași noapte. În concluzie solicit sprijinul dumneavoastră pentru mediatizarea acestor cazuri de furt  și  atenționarea turiștilor care călătoresc în Grecia”, a mai transmis sibianca.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img