spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeBruxellesul nu vrea să renunțe la războiul cu Varșovia

Bruxellesul nu vrea să renunțe la războiul cu Varșovia

-

Bruxellesul este improbabil să cedeze în cererea sa ca Polonia să respecte statul de drept pentru a putea primi fonduri prin Mecanismul european de redresare şi rezilienţă, în pofida ameninţărilor din partea Varşoviei că aceasta ar putea bloca luarea deciziilor în cadrul Uniunii Europene, relatează miercuri Reuters.

- Reclama -

Polonia ar fi eligibilă pentru granturi în valoare de 24 de miliarde de euro şi credite de 11,5 de miliarde de euro prin mecanismul respectiv, menit să ajute economiile statelor membre să devină mai ‘verzi’ şi mai digitalizate în contextul redresării post-pandemie COVID-19.

- Advertisement -

Însă banii sunt blocaţi întrucât partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare la Varşovia, nu doreşte să retragă unele măsuri din sistemul judiciar adoptate în ultimii şapte ani, deşi Curtea de Justiţie a UE (CJUE) le-a declarat incompatibile cu tratatele UE.

Purtătorul de cuvânt al PiS, Radoslaw Fogiel, a declarat miercuri pentru postul de radio Wnet că executivul UE nu are niciun cuvânt de zis referitor la domeniul judiciar şi că decizia Bruxellesului de a îngheţa fondurile pentru Polonia este una pur politică.

- Advertisement -

”Polonia va aplica foarte strict prerogativele pe care le are şi în acelaşi timp ne vom asigura cu scrupulozitate că … Comisia Europeană nu intervine în zone unde tratatele nu îi oferă competenţe”, a spus Fogiel.

Varşovia ameninţă că, dacă fondurile respective nu sunt deblocate, Polonia ar putea bloca deciziile în cadrul UE în domeniile unde este nevoie de unanimitate: politica externă şi de securitate, fiscalitatea sau finanţele.

Însă această retorică pare să nu fi impresionat UE până acum. ”Comisia nu este foarte îngrijorată de asemenea ameninţări”, a spus o oficialitate europeană, care a adăugat că PiS ”testează noţiunea de ‘inamic’ pentru alegeri”. AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruş

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img