spot_img
0 C
București
miercuri, noiembrie 20, 2024
AcasăAnalizeChina şi-a retras promisiunea de a nu trimite trupe sau personal administrativ...

China şi-a retras promisiunea de a nu trimite trupe sau personal administrativ în Taiwan după unificare

-

- Reclama -

China şi-a retras o promisiune de a nu trimite trupe sau personal administrativ în Taiwan după ce va lua insula înapoi, arată un document oficial publicat miercuri, citat de Reuters, care semnalează totodată decizia preşedintelui Xi Jinping de a acorda mai puţină autonomie decât a sugerat anterior.

- Reclama -

Cartea albă intitulată „Chestiunea Taiwanului şi reunificarea Chinei în noua eră”, este publicată după mai multe zile de exerciţii militare chineze fără precedent în apropierea insulei, pe care Beijingul o revendică drept teritoriu propriu, în semn de protest faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA Nancy Pelosi săptămâna trecută. „Noua eră” este un termen asociat în mod obişnuit cu conducerea lui Xi.

- Advertisement -

Taiwanul respinge pretenţiile de suveranitate ale Chinei, afirmând că populaţia insulei ar trebui să-şi decidă propriul viitor şi promite să-şi apere democraţia, aminteşte Reuters.

China a declarat în două cărţi albe anterioare asupra Taiwanului, în 1993 şi 2000, că „nu va trimite trupe sau personal administrativ care să aibă sediul în Taiwan” după realizarea unificării.

- Advertisement -

Această linie, menită să asigure Taiwanul că se va bucura de autonomie după ce va deveni o regiune administrativă specială a Chinei, nu mai apare în cea mai recentă carte albă.

Partidul Comunist la putere în China a propus ca Taiwanul să poată reveni sub conducerea sa după modelul „o ţară, două sisteme”, similar cu formula sub care fosta colonie britanică Hong Kong a revenit sub conducere chineză în 1997.

Aceasta ar oferi o oarecare autonomie Taiwanului guvernat democratic pentru a-şi păstra parţial sistemele social şi politic.

O linie din cartea albă din 2000, care spunea că „orice poate fi negociat”, atâta timp cât Taiwanul acceptă că există o singură China şi nu doreşte să obţină independenţa, lipseşte şi ea din documentul actualizat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img