Europarlamentarul Cristian Bușoi: Ministerul Energiei discută la nivel de experți despre un plan de reducere a consumului de gaze

Ministerul Energiei discută la nivel de experți despre un plan de reducere a consumului de gaze, declară la RFI eurodeputatul PNL Cristian Bușoi. Președintele Comisiei de Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European spune ce ar presupune pentru România reducerea consumului energetic, măsură aplicată voluntar în UE, începând de marți.

Cristian Bușoi precizează că ”România și-a asumat această propunere și chiar dacă poate reducerea nu va fi neapărat de 15%, va fi o reducere voluntară. Apoi, știu că la nivel tehnic, dar e adevărat, încă nu s-a comunicat public și încă nu e un document finalizat, la Ministerul Energiei sunt discuții la nivel de experți, la nivel de directori, la nivel de secretari de stat, cum ar trebui să arate un astfel de plan. Evident că nu trebuie să inventăm foarte multe lucruri. În comunicarea Comisiei Europene există un număr foarte mare de sugestii, de posibile propuneri (…). Pot fi nenumărate idei, care pot să funcționeze în România, fără să pună o presiune foarte mare pe industrie, cea care folosește gazul sau pe locuințele casnice. Unele dintre măsurile de bun simț, care ar putea fi valabile și în perioade fără stres că s-ar putea opri gazul dinspre Rusia către UE, cum ar fi o mai mare atenție la utilizarea electricității în clădirile publice, reclame care nu trebuie să stea luminate noaptea, uși care nu trebuie să rămână deschise în spații care sunt încălzite sau răcite cu aer condiționat, adoptate de alte țări, se pot adopta și în România”.

Eurodeputatul PNL crede că un plan de reducere a consumului de gaze în România va fi prezentat în perioada următoare: ”Mă aștept ca în săptămânile următoare să se vină cu astfel de idei voluntare pentru acest moment (…), vor fi recomandări (…). În opinia mea, România trebuie să-și facă un plan similar cu alte țări europene și fără să pună o presiune care să însemne o reducere a competitivității industriei și fără să afecteze încălzirea locuințelor la iarnă”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț vor metalele rare din Kazahstan

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț,...

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Articole relationate

    Categorii populare