Polonia amenință că va bloca UE: Obiectivul Comisiei Europene nu este să protejeze statul de drept, ci să-l destructureze în Polonia

Partidul de guvernământ polonez Lege şi Justiţie (PiS) a avertizat luni că îşi va exercita dreptul de veto pentru a bloca iniţiative ale Uniunii Europene, în cazul în care Comisia Europeană nu va debloca fondurile destinate Poloniei în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

”Comisia Europeană şi Uniunea Europeană lucrează în interiorul unor cadre şi conform tratatelor care dau anumite prerogative fiecărei ţări membre. Vom încerca să folosim toate posibilităţile prevăzute în tratatele UE (…) Acestea includ dreptul de veto, care poate fi folosit în mod strict sau mai amplu. Poate fi folosit pentru lucruri mai puţin importante, dar şi pentru cele importante. Vom aplica tactica ‘dinte pentru dinte’ ”, a declarat secretarul general al PiS, Krzysztof Sobolewski.

Conform Tratatului de la Lisabona, votul unanim al statelor UE este necesar pentru deciziile ce privesc politica externă comună, cooperarea poliţienească, fiscalitatea, aderarea unor noi state la UE, securitatea şi protecţia socială.

Polonia a mai ameninţat cu exercitarea dreptului de veto, împreună cu Ungaria în anul 2020, când cele două ţări au blocat bugetul multianual al UE după ce Comisia Europeană ceruse condiţionarea accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept.

Compromisul la care s-a ajuns atunci pentru aplicarea acestui mecanism de condiţionalitate, intrat între timp în vigoare, a fost ca acesta să se aplice numai pentru încălcările ce afectează direct bugetul UE, să nu privească chestiunile societale (precum drepturile comunităţii LGBT) şi să intre în vigoare numai după ce Curtea de Justiţie a UE (CJUE) se va fi pronunţat asupra lui, decizia ulterioară a acestei instanţe fiind favorabilă Bruxellesului.

Declaraţia dată luni de Sobolewski urmează celei acordate săptămânalului Sieci de liderul formaţiunii PiS, Jaroslaw Kaczynski, în care acesta a spus că Polonia nu mai trebuie să încerce să ajungă la un compromis cu Bruxellesul în disputa privind statul de drept.

”Cred că toată lumea poate vedea acum că obiectivul Comisiei Europene nu este să protejeze statul de drept, ci să-l destructureze în Polonia (…) Trebuie să le reamintim judecătorilor că trebuie să aplice legile poloneze şi că singurul organ care poate evalua legile este Tribunalul Constituţional polonez”, a afirmat Kaczynski, contestând astfel din nou întâietatea dreptului european şi a sentinţelor CJUE în faţa dreptului naţional şi a deciziilor instanţelor naţionale, un motiv major de dispută cu Bruxellesul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare