Premierul Ciucă: Rectificarea este una pozitivă

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, sâmbătă la sediul CJ Vrancea, că rectificarea bugetară va fi pusă în transparenţă de către Ministerul Finanţelor undeva în cursul săptămânii viitoare. El a vorbit şi despre compensarea preţurilor la energie şi a precizat că, până în prezent, furnizorii nu au trimis facturile pentru a vedea preţul compensării pe luna aprilie, iar astfel să poată fi finalizată rectificarea şi în funcţie de cifrele acestei luni.

„Rectificarea este una pozitivă. Aici doresc să subliniez că în cursul săptămânii viitoare ea va fi pusă în transparenţă la Ministerul Finanţelor. Sunt aspecte care ţin, aşa cum au solicitat şi o parte dintre reprezentanţii autorităţilor locale, de continuare programelor deja aflate în derulare, care au fost momentan oprite din cauza acestei creşteri de preţuri la materialele de construcţii şi inexistenţa fondurilor de cofinanţare. Este un aspect care a fost luat în calcul, la revizuire, la nivelul Ministerului Finanţelor. În momentul în care vom avea toate datele legate de ceea ce trebuie să facem în continuare pe partea de compensare a preţurilor la energie, după ce avem o lună închisă, luna aprilie, pentru că nu am putut să finalizăm toate aceste demersuri ale rectificării pentru că dorim să vedem cât ne costă compensarea pe luna aprilie, furnizorii nereuşind să ne dea, până în acest moment, facturile să putem să închidem o lună completă”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat sâmbătă la sediul Consiliului Judeţean Vrancea cum va fi rectificarea bugetară pentru unităţile administrativ-teritoriale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul yachtului șefului Revolut

    Brokerul Cecil Wright & Partners a intentat un proces...

    Joaca americanilor cu războiul din Iran

    Conducerea militară a Comandamentului Central al Forțelor Armate ale...

    Reuters: Americanii și-au terminat stocul de rachete în Iran

    Forțele armate ale Statelor Unite și-au utilizat în cele...

    Farsorii ruși au tradus-o pe Merkel

    Farsorii ruși Vovan (Vladimir Kuznețov) și Lexus (Aleksei Stoliarov)...

    Fosta purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Face miliarde de euro din război

    Iulia Mendel, fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Ucrainei,...

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”, ajuns la...

    Agricultorii români plătesc cel mai mare cost la motorină din lume

    Agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri...

    TVA 0% pentru sistemele fotovoltaice de până la 27 kW și pentru bateriile de stocare cum e in Germania?

    Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) solicită...

    Articole relationate

    Categorii populare