spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
1.6 C
București

Forța NATO din Kosovo amenință că va interveni dacă vor fi „tulburări” între sârbi și kosovari

Forţa NATO din Kosovo (KFOR) este ‘pregătită să intervină dacă stabilitatea este ameninţată ‘ de tulburările de la frontiera cu Serbia, a avertizat miercuri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, după o discuţie cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, relatează France Presse conform Agerpres.

‘Am discutat cu preşedintele #Serbiei, @avucic, pe tema tensiunilor din nordul #Kosovo’, a anunţat Stoltenberg într-un mesaj pe contul său Twitter.

‘Toate părţile trebuie să se angajeze într-un mod constructiv în dialogul condus de UE şi să-şi soluţioneze diferendele prin diplomaţie. @NATO-KFOR este gata să intervină dacă stabilitatea este ameninţată, în conformitate cu mandatul său din partea ONU’, a afirmat el.

Forţa NATO în Kosovo numără un efectiv de 3.775 de militari din 28 de ţări, precizează Alianţa, potrivit căreia, mandatul acesteia este de a oferi un mediu sigur şi de a garanta libertatea de circulaţie ‘în avantajul tuturor comunităţilor din Kosovo’.

Jens Stoltenberg a discutat marţi cu premierul kosovar Albin Kurti pentru a insista asupra necesităţii de a evita acţiunile unilaterale.

Decizia Pristinei de a impune permise de şedere temporare persoanelor care intră în Kosovo cu o carte de identitate sârbă şi de a-i obliga pe sârbii kosovari să-şi înlocuiască plăcuţele de înmatriculare cu unele emise de Republica Kosovo a provocat o escaladare a tensiunilor.

Belgradul nu a recunoscut niciodată autoproclamata independenţă a Kosovo în 2008, la un deceniu după un război sângeros soldat cu circa 13.000 de morţi, majoritatea albanezi kosovari. De atunci, regiunea a fost scena unor fricţiuni regulate.

Sub presiunea puterilor occidentale şi în special a SUA, marele aliat al Kosovo, administraţia de la Pristina a decis să amâne cu o lună, până la 1 septembrie, intrarea în vigoare a noilor reguli la graniţa cu Serbia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare