Comisia Europeană avertizează, din nou, Polonia cerând să recunoască primatul dreptului european şi autoritatea Curţii de Justiţie a UE

Comisia Europeană a trimis vineri un nou avertisment Poloniei în urma verdictelor Tribunalului constituţional al acestei ţări care contestă primatul dreptului european şi autoritatea Curţii de Justiţie a UE (CJUE), relatează AFP conform Agerpres.

Executivul european a trimis un „aviz motivat” Varşoviei, o nouă etapă în procedura de infringement lansată în decembrie, care poate duce la o sesizare a CJUE şi la sancţiuni financiare.

UE este angajată de mai mulţi ani într-o dispută cu guvernul conservator naţionalist la putere la Varşovia în ceea ce priveşte reformele sale judiciare, acuzate că subminează independenţa judecătorilor.

Conflictul a fost agravat de o decizie din iulie 2021 a Tribunalului constituţional polonez, sub influenţa partidului la putere, care a declarat neconforme cu Constituţia deciziile CJUE privitoare la reformele judiciare poloneze.

Tensiunile au sporit şi mai mult pe 7 octombrie 2021, când Tribunalul constituţional polonez, sesizat de prim-ministrul Mateusz Morawiecki, a contestat supremaţia dreptului european, apreciind că anumite articole din tratatele UE sunt „incompatibile” cu Constituţia ţării.

Comisia consideră că „Tribunalul constituţional a încălcat (…) principiile generale de autonomie, primat, eficienţă, aplicare uniformă a dreptului Uniunii şi caracterul constrângător al verdictelor Curţii de Justiţie” a UE, potrivit unui comunicat al executivului UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare