Turcia nu se va alătura sancțiunilor pe care Occidentul le-a introdus împotriva Rusiei

Turcia nu se va alătura sancțiunilor pe care Occidentul le-a introdus împotriva Rusiei din cauza crizei ucrainene, a anunțat reprezentantul oficial al președintelui turc, Ibrahim Kalin, la postul de televiziune Haberturk.

”În privința Rusiei noi promovăm o politică echilibrată (…) Nu introducem sancțiuni și nu ne vom conecta la ele. Trebuie să ne respectăm interesele. Dacă toți dărâmă poduri, cine va mai putea să vorbească, într-un final, cu Rusia? Relațiile noastre economice cu Rusia sunt de așa natură încât introducerea de sancțiuni va avea un impact mai puternic asupra economiei Turciei, decât a Rusiei. Am ocupat o poziție clară (în privința sancțiunilor). Occientul a acceptat-o”, a spus reprezentantul lui Recep Tayyip Erdogan.

Cu toate acestea, a continuat el, Turcia este periodic supusă unor presiuni în privința introducerii de sancțiuni împotriva Rusiei. ”Dar presiunea sistematică nu există. Din când în când ei înscriu această problemă pe ordinea de zi, noi prezentăm argumentele noastre de ce nu respectăm sancțiunile”, a spus Kalin.

Întrebat în legătură cu oligarhii ruși, reprezentantul lui Erdogan a declarat că, în privința lor Ankara a adoptat aceeași poziție ca și în privința Rusiei, în ansamblul ei. ”Nu vom folosi sancțiuni împotriva anumitor persoane”, a adăugat el.

Turcia condamnă operațiunea militară a Rusiei în Ucraina, dar admite că decizia Moscovei ar putea avea legătură cu acțiunile Occidentului timp de 30 de ani, inclusiv cu extinderea NATO, a mai spus Ibrahim Kalin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare