spot_img
8.1 C
București
duminică, noiembrie 17, 2024
AcasăhighlightOFICIAL: ELENA UDREA, ACUZATĂ DE SPĂLARE DE BANI/ AVOCATUL ELENEI UDREA: E...

OFICIAL: ELENA UDREA, ACUZATĂ DE SPĂLARE DE BANI/ AVOCATUL ELENEI UDREA: E BIZAR

-

- Reclama -

Elena Udrea este acuzată de DNA și de spălare de bani, a declarat avocatul acesteia, Marius Striblea, miercuri după amiază când a ieșit de la DNA. Avocatul a spus că banii din presupusa mită ar fi ajuns la PDL și acest lucru este considerat de procurori spălare de bani.

- Reclama -

Cum să dai banii primiți drept mită la partid, s-a întrebat avocatul Elenei Udrea. Striblea a spus că banii nu au fost folosiți pentru campania Elenei Udrea, ci a PDL.

- Advertisement -

„Este bizar să acuzi pe cineva, printr-o singură declarație, mă refer aici la Nastasia, că ar fi luat o geantă cu bani în octombrie 2012, ca să finanțeze o campanie electorală de la jumătatea anului 2012. Doamna Udrea a dat o declarație în acest sens, unde a desființat toate aceste presupuneri, care, în opinia mea, sunt mai bizare decât în cazul Nastasia (…) În opinia mea, ultimul lucru pe care l-ar fi făcut cineva, presupunând că a luat mită, nu ar fi subvenționat campania electorală a unui partid în care nu a avut nicio miză persoana respectivă”, a declarat avocatul.

Răspunzând unei întrebări, avocatul Marius Striblea a precizat că nu se pune problema ca Elena Udrea să facă denunțuri.

- Advertisement -

Între timp, DNA a comunicat noile acuzații printr-un comunicat:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe celor de corupție au dispus extinderea urmăririi penale și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de UDREA ELENA GABRIELA și BREAZU TUDOR LIBERIU, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2010 – 2011, Udrea Elena Gabriela, împreună cu Topoliceanu Ana-Maria, directorul Companiei Naționale de Investiții (suspect în prezenta cauză), au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la administratorul S.C. Consmin S.A. pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu Compania Națională de Investiții.
Astfel, după ce Compania Națională de Investiții realiza plățile către S.C. Consmin S.A. pentru lucrările efectuate, administratorul societății dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de Lungu Ștefan, S.C. Last Time Studio S.R.L., în baza unor contracte de consultanță fictive. În acest mod, s-au realizat 5 plăți, în valoare totală de 335.486 lei.
La rândul său, Lungu Ștefan dădea banii primiți lui Breazu Liberiu Tudor, persoană apropiată atât de Udrea Elena Gabriela, cât și de Topoliceanu Ana Maria.
Plățile se realizau fie în numerar, fie prin intermediul societății S.C. Ekaton Consulting S.R.L. administrată de Breazu Liberiu Tudor, în baza altor contracte fictive de consultanță. În acest mod, s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 lei.
O parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui Topoliceanu Ana Maria, care le-a predat la rândul său lui Udrea Elena Gabriela. Diferența a fost folosită de Breazu Liberiu Tudor pentru a plăti diferite cheltuieli ale lui Udrea Elena sau ale lui Topoliceanu Ana Maria.

În cursul anului 2011, Udrea Elena Gabriela a cerut și a primit de la inculpatul Gardean Adrian, pentru sine și pentru altul, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. și S.C. Kranz Eurocenter S.R.L., în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp.
Urmare acestei solicitări, în data de 06.10.2011 Gardean Adrian a remis suma de 900.000 euro în numerar lui Nastasia Gheorghe, în contul încasărilor realizate de cele două societăți menționate din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.
Suma a fost predată de Nastasia Gheorghe în aceeași zi ministrului Udrea Elena Gabriela.

Din probele administrate până în prezent, a rezultat că o parte din suma obținută prin săvârșirea infracțiunilor de corupție descrise anterior a fost transferată de către Breazu Tudor Liberiu și Udrea Elena Gabriela în patrimoniul organizației București a partidului din care făcea parte aceasta din urmă, sub aparența unor contracte de donație fictive, întocmite pentru a disimula originea infracțională a banilor.
Astfel, în perioada 19 iulie 2011 – 18 iulie 2012 în contabilitatea organizației au fost înregistrate 21 de contracte de donație cu o valoare totală de 1.537.200 lei.

Suspecților Udrea Elena Gabriela și Breazu Tudor Liberiu li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img