Franţa: coaliţia de stânga Nupes, umăr la umăr cu alianţa prezidenţială Ensemble

În Franţa a avut loc duminică primul tur de scrutin al alegerilor legislative. Un tur marcat de o rată record a absentesimului. Practic 53% dintre alegători – adică peste jumătate – nu s-au deplasat la urne în ciuda importanţei acestui scrutin. Intr-adevăr, de rezultatele acestuia şi de cele ale turului doi de duminica viitoare va depinde «culoarea» viitorului parlament francez. Si deci, posibilitatea preşedintelui Emmanuel Macron, reales acum o lună şi jumătate, să-şi aplice sau nu programul electoral, transmite RFI.

Francezii au vrut să reechilibreze rezultatul prezidenţialelor. Alianţa de stânga a reuşit să atragă voturi şi să pozeze pe post de alternativă electorală.

Nupes – Noua uniune populară, ecologică şi socială – alianţă de stânga ce cuprinde Franţa nesupusă a lui Jean-Luc Mélenchon, iniţiatorul acestei alianţe dar şi socialiştii, comuniştii şi ecologiştii francezi – a ajuns umăr la umăr cu Ensemble ! – coaliţia majorităţii prezidenţiale create în jurul partidului prezidenţial LREM – în curând Renaissance – al centriştilor lui François Bayrou din MoDem şi mişcarea Horizons a fostului premier Edouard Philippe. Nupes totalizează circa 25,6% din sufragii iar Ensemble ! vreo 25,2% potrivit estimărilor institului Ipsos/Sopra Steria.

Din cauza sistemului electoral şi în urma turului doi de duminica viitoare, majoritatea prezidenţială din jurul lui Emmanuel Macron ar urma să obţină între 255 şi 295 de mandate. Cu alte cuvinte, majoritatea absolută de 289 de deputaţi dintr-un total de 577 nu este pentru moment asigurată. Alianţa Nupes este creditată duminica viitoare cu 150—190 de mandate de deputaţi.

RN – Reuniunea naţională – extrema dreaptă a lui Marine Le Pen, a atras 19,1% din sufragii şi ar obţine între 20 şi 45 de deputaţi în viitorul hemiciclu. De notat că Le Pen a ieşit în frunte după primul tur cu 55% din sufragii în circumscripţia ei din nordul Franţei dar din cauza absenteismului record, alegătorii vor trebuie să revină la vot peste o săptămână.

Reconquête! mişcarea polemistului extremist de dreapta Eric Zemmour nu a atras decât 4,1 procent. Zemmour a fost eliminat încă din primul tur de scrutin în departamentul Var unde se prezenta. A fost eliminat din primul tur şi Jean-Michel Blanquer, fostul ministru al Educaţiei în timpul primului mandat al lui Emmanuel Macron.

In fine, conservatorii din partidul Republicanii au obţinut 11,4% din sufragii şi sunt creditaţi cu 50-80 de aleşi duminica viitoare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cine a cumpărat vila de lux a lui Berlusconi din Sardinia

    Vila de lux din Sardinia a lui Silvio Berlusconi...

    România, țara laptelui importat din Ungaria

    Sectorul laptelui se confruntă cu dificultăţi majore în direcţionarea...

    Lavrov acuză America: Vor să ia Nord Stream, Lukoil și Rosneft

    Statele Unite folosesc sancțiuni împotriva companiilor rusești de petrol...

    Emisari francezi și britanici in secret la Moscova

    Reprezentanți ai Franței și Regatului Unit au venit în...

    Lavrov: În Alaska am stabilit cu americanii ceva, acum ne cer să facem concesii

    La summitul ruso-american din Alaska s-a ajuns la un...

    Foreign Policy: Nietul Americii, drona din România și Ucraina

    Administrația SUA a respins solicitările aliaților europeni de a-și...

    Fiul lui Ilie Dumitrescu internat la Obregia după un nou scandal

    Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, cunoscut drept Toto Dumitrescu,...

    Articole relationate

    Categorii populare