Șosea de mare viteză de la autostrada spre Belgrad pe Clisura sârbească a Dunării

Ministrul sârb al Construcțiilor, Transporturilor și Infrastructurii, Tomislav Momirovic a declarat în cadrul vizitei la lucrările de construire a primei porțiuni de drum a șoselei rapide de la bucla Pozarevac de pe Coridorul 10 până la Golubac (Clisura Dunării) vis a vis de Moldova Nouă, că este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură care ar trebui să deschidă acea parte a Serbiei pentru investiții. 

Șoseaua de mare viteză va avea o lungime de 68 de kilometri și este împărțită în trei porțiuni, fiecare puțin mai lungă de 20 de kilometri. Lucrările sunt executate de compania chineză Shangdong și au început în noiembrie anul trecut, iar termenul de finalizare a lucrărilor potrivit contractului este anul 2026.

Valoarea contractului este de 337 milioane de euro, dintre care 20 la sută din mijloace vor fi asigurate din bugetul Serbiei și 80 la sută din credite.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Mossad în ancheta privind presupusa influență străină in alegerile din Israel: Qatar și Turcia bănuite

    Serviciul de informații israelian Mossad s-a alăturat anchetei serviciului...

    Povestea crizei constituționale din Polonia

    În martie, parlamentul polonez a ales șase noi...

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Articole relationate

    Categorii populare